Cosmin Moți a adus din penalty victoria lui Ludogoreț Razgard, în meciul câștigat sâmbătă cu 1-0 pe terenul Slaviei Sofia, într-un meci din etapa a 16-a a campionatului Bulgariei, în care la învingători au jucat și ceilalți doi fotbaliști români, Claudiu Keserü și Andrei Prepeliță.
Moți, care a fost integralist, a transformat lovitura de la 11 metri în minutul 35. Prepeliță a jucat și el tot meciul, în timp ce Keserü a fost înlocuit în minutul 84.
Ludogoreț Razgard a urcat pe poziția secundă, cu 28 de puncte, la trei lungimi de liderul Levski Sofia, care va juca duminică. Pe locul 3, cu 27 de puncte, este Litex Loveci, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, care o va întâlni sâmbătă pe ocupanta locului 4, Beroe Stara Zagora, în deplasare.