Consiliul de conducere al clubului Al-Ittihad Club a aprobat, marţi seară, revenirea antrenorului Victor Piţurcă la conducerea tehnică a echipei, informează presa din Arabia Saudită.
Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Piţurcă, şi-a anunţat demisia în urma deciziei conducerii clubului.
Victor Piţurcă, în vârstă de 59 de ani, a preluat prima dată pe Al-Ittihad Club în octombrie 2014, după ce şi-a reziliat contractul de selecţioner al României. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foştii stelişti Lucian Sânmărtean şi Łukasz Szukała la Al-Ittihad, dar numai internaţionalul român mai face parte din lot în acest moment.
Piţurcă a fost demis în vară, după ce Al-Ittihad a terminat campionatul pe locul patru, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei.
Victor Piţurcă a fost înlocuit de Ladislau Bölöni, dar şi acesta a fost dat afară în urma înfrângerii suferite, la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3 (0-2), în faţa formaţiei Al Ahli. Egipteanul Adel Abdulrahman a fost numit antrenor interimar după plecarea lui Bölöni.
După nouă etape, Al-Ittihad Club ocupă locul al treilea în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, cu 17 puncte. Al-Hilal FC este pe primul loc, cu 24 de puncte, fiind urmată de Al Ahli, cu 21 de puncte.