Atacantul echipei Corinthians, Vagner Love, în vârstă de 31 de ani, a fost achiziţionat, miercuri, de formaţia AS Monaco, a anunţat L'Equipe.
"Este un atacant care şi-a demonstrat valoarea în Europa, dar şi la Corinthians. Avem nevoie de calitatea sa pe fază ofensivă", a declarat vicepreşedintele clubului AS Monaco, Vadim Vasiliev.
Vagner Love a semnat un contract până în vara anului 2017 cu AS Monaco.
Atacantul brazilian a mai jucat în cariera sa la echipele Palmeiras, ŢSKA Moscova, Flamengo, Shandong Luneng şi Corinthians.