AS Monaco, ocupanta locului secund în campionatul de fotbal al Franței, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația SC Bastia, într-o partidă din cadrul etapei a 24-a a sezonului, disputată marți seara.
Gruparea din Principat a deschis scorul în prima repriză, în urma autogolului lui François-Joseph Modesto (min.35), rezultatul final fiind stabilit în partea a doua a jocului de Bernardo Silva (min.73).
AS Monaco însă rămâne la o distanță uriașă, de 21 puncte, față de liderul al campionatului din Hexagon, Paris Saint-Germain, care va juca miercuri, pe teren propriu, cu FC Lorient.
În cel de-al doilea meci programat marți în Ligue 1, Olympique Marseille s-a impus la limită, cu 1-0, pe terenul lui Montpellier, grație reușitei lui Georges-Kevin N'Koudou (min.68).