Miniştrii europeni ai sportului au demonstrat la Biaritz o unanimitate rară în legătură cu spinoasa problemă a respectării cotei minime de jucători naţionali în echipele de club, semnând o declaraţie comună în acest sens, gest puternic, adresat Comisiei europene. "Noi am cerut unanim Comisiei europene de a continua studiul compatibilităţii unei proporţii minimale de jucători selecţionabili în echipa naţională cu dreptul european", a arătat Bernard Laporte -foto-, secretar de stat francez pentru sport şi artizan a unui improbabil compromis obţinut la încheierea unor "discuţii deschise, a tuturor subiectelor, fără tabuuri".
O poziţie univocă a celor 27 referitoare la acest punct, botezată simplu 6+5, dar care priveşte toate sporturile de echipă, a fost, totuşi, departe de adoptare la începutul dezbaterilor. Miniştrii se temeau în special de reacţia dură a Bruxelles-ului, care a văzut întotdeauna în această măsură o încălcare inacceptabilă a principiilor liberei circulaţii a muncitorilor în sânul UE şi, mai ales, la adresa non-discriminării.
Dar voinţa de a proteja cluburile formatoare, şi, prin ricoşeu, jucătorii cei mai tineri, a prevalat, atingându-l chiar şi pe comisarul european pentru sport, slovacul Jan Figel, garantul ortodoxiei comunitare, care nu s-a putut împiedica să acorde întreaga sa "simpatie" această măsură, un cuvânt puternic în limbajul bruxellez. Rămâne acum să fie găsit un compromis acceptabil între lege şi viitorul sistem, care va împiedica cluburile să aibă doar o mână de jucători din ţara respectivă, aşa cum este cazul în Anglia, în special. Sistemul 6+5 apărat de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, constă în alinierea unui minim de 6 jucători naţionali într-o echipă.
Pe ordinea de zi a miniştrilor au existat 4 puncte principale, 3 fiind prinse într-o declaraţie comună, adică adoptate prin consens, ceea ce reprezintă un bun scor pentru Bernard Laporte, reprezentantul ţării ce deţine preşedinţia UE, care obţine astfel "un incontestabil succes", potrivit propriilor termeni. Pe lângă această cotă, cei 27 au acceptat ideea creării unei consultări permanente cu mişcarea sportivă şi cu Comitetul internaţional olimpic începând din 2009 şi au recunoscut necesitatea unei duble formări educative şi sportive a tinerilor sportivi.
Jan Figel a primit favorabil declaraţia comună, arătând că "va ţine cont de unanimitatea celor 27 şi de cererea lor către Comisie de a-şi dezvălui poziţia. Anunţat ca subiectul cel mai sensibil al reuniunii, controlul finanţelor şi gestiunii cluburilor a fost punctul de divergenţă, aşa cum era de altfel previzibil. În faţa ostilităţii anumitor ţări, începând cu Anglia şi ţările scandinave, Franţa a trebuit să explice textul, precizând că nu se afla printre intenţiile sale de a impune la scară europenă o direcţie naţională de control şi gestiune a la francaise. Precizarea nu a fost de-ajuns, aşa încât cei 27 au amânat studiul acestui dosar pentru "conferinţa care va fi organizată în 2009 de Comisia europeană asupra acestui subiect", adică în curtea preşedinţiei cehe a UE.
La final, Laporte, gazda reuniunii, şi-a exprimat speranţa că Tratatul de la Lisabona va fi ratificat, ceea ce va face din sport un domeniu comunitar şi va da declaraţiilor miniştrilor de resort o pondere sporită.