Petre Grigoraş, fostul antrenor al echipei ASA Târgu-Mureş, a declarat că este dezamăgit că a fost demis, după două meciuri oficiale, şi crede că formaţia ardeleană va ajunge în play-off.
"Sunt un pic dezamăgit, dar asta e viaţa, mergem înainte. Acestea au fost deciziile luate, aşa se întâmplă la noi. Au trecut doar două etape, dar asta a fost să fie. Am rezistat doar 40 de zile, să fie sănătoşi. Sunt convins că echipa va ajunge în play-off. Nu aş fi rămas oricum, chiar dacă nu eram demis după ce s-a întâmplat. Jucătorul trebuie să-şi facă treaba pe teren, nu să fie interesat de problemele de tactică şi de joc. Am fost 'curăţat' cam repede", a spus Petre Grigoraş.
Fostul antrenor al echipei ASA Târgu-Mureş nu a vrut să se contreze cu Adrian Mutu, care a afirmat că rezultatele au "vorbit" pentru Grigoraş. "Eu nu am avut nicio legătură cu demiterea lui Grigoraş. El, dacă spune aşa, nu e problema mea. Rezultatele au 'vorbit' pentru el", a declarat Adrian Mutu.
Dan Petrescu, Vasile Miriuţă şi Cristiano Bergodi au antrenat-o pe ASA Târgu-Mureş, înaintea lui Petre Grigoraş, în acest sezon. După primele două meciuri oficiale din 2016, ASA a căzut pe locul şapte în Liga 1, cu 35 de puncte, cu unul mai puţin decât CSMS Iaşi, echipa de pe locul şase, ultimul care duce în play-off.
În ultima etapă din sezonul regulat, partidele ASA Târgu-Mureş - FC Botoşani şi Steaua - CSMS Iaşi se vor disputa sâmbătă, de la ora 20:30.