Antrenorul echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Edward Iordănescu, a declarat joi, într-o conferință de presă că meciul cu ASA Târgu-Mureș din prima etapă a play-off-ului va fi unul destul de greu, chiar dacă gorjenii au învins de două ori gruparea mureșeană în sezonul regulat.
"Ne așteaptă un meci destul de greu la Târgu-Mureș, un adversar pe care îl știm, un adversar pe care l-am învins de două ori și nu ne va fi ușor să-i învingem încă o dată. ASA va fi un adversar motivat, determinat, aproape că le-am produs o neplăcere fiind la un pas să rateze play-off-ul. Au jucători maturi, valoroși și care știu să gestioneze momentele de joc, ne așteptăm la un meci deschis oricărui rezultat. Încercăm să scoatem cât mai mult de la acest joc și de la fiecare", a declarat Edi Iordănescu.
În ceea ce privește următoarele meciuri din play-off, tehnicianul a afirmat că va aborda jocurile cu concentrare, personalitate și încredere, în ciuda problemelor financiare cu care clubul se confruntă din cauza anunțului ministrului Energiei, care a informat că societatea Complexul Energetic Oltenia nu va mai finanța echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. "Ne dorim să avem un parcurs bun. Nu vreau să facem simplă figurație și să fim o simplă prezență prin play-off. Abordăm meciurile cu concentrare, personalitate, încredere, vom avea adversari în față nu vom fi doar noi pe teren. Am mare încredere în grup, vom strânge rândurile sper să rămânem uniți, concentrați, determinați. Sunt zilnic cu jucătorii, eu le explic de problemele financiare și nu este ușor, iar dacă este ceva mai supărător este că așteptăm de la acționarul principal și cel care este membru fondator pentru că nu ne place să citim prin ziare și să auzim pe la colțuri zvonuri, am dori să avem mai mult respect și să fim informați oficial dacă vom mai avea susținere sau nu. Este o perioadă importantă, și chiar dacă am asigurat suporterii că vom merge până la capăt împreună nu e ușor să nu știi în ce ape te scalzi. Sper ca în perioada următoare cineva să vină și să discute cu jucătorii, o apreciere pentru rezultate și câteva vorbe despre perspective", a mai spus antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu.
Meciul ASA Târgu-Mureș - Pandurii Târgu-Jiu, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1, se a disputa luni, 7 martie, începând cu ora 20:30, pe stadionul "Trans-Sil" din Târgu-Mureș.