Claudio Taffarel (49 de ani) a rememorat cele trei sezoane petrecute la Galatasaray Istanbul, în care Gheorghe Hagi i-a fost coleg, şi a declarat faptul că şi în cariera de jucător acesta era foarte nervos pe teren, dar în afara terenului este un tip liniştit.
Hagi s-a agitat foarte mult, în tribună, acolo unde a hotărât să stea fără a fi suspendat, la meciul pierdut de FC Viitorul, sâmbătă, scor 0-3, cu Steaua, pe Arena Naţională şi a strigat din primul până în ultimul minut la jucătorii săi.
Taffarel şi Hagi au fost doi dintre pilonii echipei cu care Galatasaray care impresiona, la începutul anilor 2000, alături de jucători precum Gheorghe Popescu sau fostul atacantul turc Hakan Şükür. Fostul mare portar brazilian îşi aduce însă aminte că Hagi i-a fost cel mai bun prieten din perioada pe care a petrecut-o în Turcia.
Cei doi erau foarte apropiaţi în afara terenului, dar Taffarel susţine că Hagi se transforma când arbitrul fluiera startul meciului: "Am jucat trei ani alături de Hagi. Pe teren, era foarte nervos, dar în afara lui era un tip liniştit. Este un prieten, un frate. A fost cel mai bun prieten al meu de la Galatasaray", a declarat Taffarel.
Claudio Taffarel a jucat la Galatasaray în perioada 1998-2001, după care a plecat la Parma, de unde s-a retras în 2003.