Atacantul Florin Andone a scris luni pe contul său de Instagram că este mulțumit de sezonul pe care tocmai l-a încheiat și în care a avut momente bune la echipa de club, Córdoba, și la echipa națională, cu care a participat la
Euro 2016.
"Se încheie un alt sezon... M-am bucurat mult să joc atât la Córdoba, cât și la echipa națională. A fost un sezon complet, în care m-am putut bucura de un Campionat European, chiar dacă nu a ieșit cum îmi doream, mă simt împlinit din punct de vedere profesional în acest sezon în care cel mai important lucru a fost că am putut juca 44 de partide la rând fără să am o accidentare, mulțumesc lui Dumnezeu!", afirmă Andone.
Andone (23 ani) a jucat în toate cele trei partide ale naționalei României la Euro 2016, 1-2 cu Franța (61 de minute), 1-1 cu Elveția (6 minute) și 0-1 cu Albania (22 de minute, a avut o bară). El are 9 selecții și un gol marcat sub tricolor.
La Córdoba, a reușit 21 de goluri în 36 de partide, terminând pe locul al doilea în clasamentul marcatorilor din Segunda División.
"Acum o să mă bucur alături de familie, să mă deconectez de la fotbal pentru câteva zile, dar voi reveni și mai puternic, să mă lupt în fiecare zi, să învăț și să cresc. Mulțumesc tuturor pentru susținerea necondiționată din acest sezon, mai ales suporterilor echipei Córdoba, care m-au făcut să mă simt special și fericit, de la prima etapă, cu Valladolid, la ultima, cu Mallorca", a mai scris Andone în rețeaua de socializare.
Euro 2016 • Clasament Grupa A