România - Liga 1 - Etapa 20
Data: 11.12.2016
Ora: 19:00
Live: Digi, Dolce, Look TV/Plus
Stadion: "Marin Anastasovici"
Oraş: Giurgiu
Astra Giurgiu
Marius Şumudică: "Eu cred că am fost destul de clar ieri, e foarte dificil să mai rămân la Astra. Singura piedică existentă e clauza de 150.000 de euro. Cei din Turcia mi-au spus că nu e o problemă să plătească, însă ceea ce îi deranjează e că nu au ştiut de acea clauză. Eu aveam de primit o sumă restantă de la Astra, care mi-a fost plătită. Până la urmă clubul s-a ţinut de cuvânt, am primit banii când au venit de la UEFA".
Dani Coman: "Eu sunt foarte liniştit, mă bucur de performanţa reuşită ieri. Cu toţii îl ştim pe Şumudică, se exteriozeaza. Nu se poate să nu apreciem ce a făcut la Astra. Văzând declaraţiile că nu e apreciat, noi din conducere ştim că am fost mereu alături de el, mai ales atunci când a fost suspendat. Deocamdată, nici el nu e decis dacă pleacă sau nu. Mai are discuţii cu oamenii din Turcia. Efectiv, nu ştia ce să facă nici el. Dacă noi îl dădeam pe Şumi afară, ne cerea banii sau era o negociere? La noi a existat o negociere, dar nu s-a ajuns la un numitor comun. E vorba şi de stafful lui. Eu cred că va fi pe bancă contra Stelei".
Florin Lovin: "Meciul cu Steaua este cel mai important al anului pentru noi. Băieții chiar au spus în vestiar: 'să-i omorâm, să-i batem'! Este clar că meciul are o semnificație specială, mai ales că în ultimii ani Astra s-a bătut cu Steaua pentru supremație. Este o situație bizară la noi, dar asta este. Suntem o echipă imprevizibilă, dar trebuie realizat că e nevoie de un lot echilibrat și valoros ca să faci față pe mai multe fronturi. Cred că dacă Astra nu vindea jucătorii, puteam domina campionatul în continuare".
Marius Şumudică a luat decizia de a nu-l trimite în teren pe Denis Alibec în meciul cu Steaua. Tehnicianul Astrei a declarat că nu vrea să-l supună pe jucător unei presiuni suplimentare ţinând cont că acesta va pleca în iarnă chiar la Steaua. "Din punctul meu de vedere, nu va juca, pentru că nu vreau să-l expun şi nici nu aş vrea să joace cu presiune, având în vedere că peste 10 sau 12 zile va trebui să plece la Steaua", a declarat Şumudică.
Denis Alibec şi-ar dori însă să fie pe teren, chiar dacă recunoaşte că situaţia ar fi una ciudată. "Nu ştiu dacă o să joc, vom vedea. E foarte ciudat. Probabil că o să joc, trebuie să duc contractul până la capăt, sunt profesionist", a declarat atacantul în vârstă de 25 de an.
Astra Giurgiu s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale competiției de fotbal Europa League, după ce a terminat la egalitate cu AS Roma, 0-0, joi seara, pe Arena Națională din București, în ultima etapă din Grupa E, iar FK Austria Viena a pierdut cu 2-3 la Plzeň.
- Astra Giurgiu este la 6p de play-off
- Giurgiuvenii nu au primit gol cu Steaua în ultimele 4 jocuri de acasă
- "Dracii negri" au 2 înfrângeri în ultimele 3 etape
Echipa probabilă
S. Lung jr
Al. Stan, Oros, Săpunaru, Júnior Morais
Lovin, Seto
Al. Ioniţă II, Filipe Teixeira, Kortzorg
Budescu
Antrenor: Marius Şumudică
Accidentaţi: Dandea, Boudjemaa
Suspendat: Fabrício
Va mai lipsi: Alibec
ULTIMELE REZULTATE Astra Giurgiu
Steaua Bucureşti
Laurențiu Reghecampf: "Nu cunosc situația celor de la Astra, nu cunosc situația lui Șumi. Pe noi nici nu ne interesează cine va fi pe bancă. Cu siguranță, jucătorii își vor dori să câștige împotriva noastră. Șumi a demonstrat că este un antrenor bun. Dacă pleacă, o face la mai bine. Jocul lor n-o să se schimbe de la un meci la altul. Astra e o echipă solidă, cu jucătorii care stau foarte bine în teren, jucători cu experiență. Ce s-a întâmplat în sezonul trecu nu prea mai contează pentru noi în momentul de față. Este un meci foarte important. Pentru noi e un meci important, jucăm cu echipa campioană. E important să câștigăm cele trei puncte, pentru a păstra avansul. Nu avem nicio poliță de plătit, nu avem nicio poliță de plătit, nu avem nimic de împărțit cu cei de la Astra. Felicitări celor de la Astra. Noi, din păcate, n-am reușit să ne calificăm. Dacă ei așa au hotărât să se bucure, este problema lor. Nu puteam interveni să le spunem cum să se bucure. Aș vrea să nu mă întrebați de Alibec. Nu vorbesc despre el. Va fi un minus pentru Astra că nu va juca mâine. Eu nu am vorbit niciodată cu el. Am păstrat distanța. Vom vorbi în ianuarie, când va veni la Steaua".
Helmuth Duckadam: "Noi de la începutul sezonului jucăm în 5-6 jucători. Că mai joci cu unul, cu doi în lipsă mai e cum mai e, dar la fiecare meci, 4-5 jucători să nu fie la nivelul celorlalţi, nu se poate. Mă bazez pe patron, că e ambiţios şi va lua decizii inspirate. Nu avem adversari constanţi în campionat. Eu cred că mai avem nevoie de încă 3 jucători, în afară de Alibec. Sânmărtean e un jucător bun, dar să nu uităm ce vârstă are. Se vede că au trecut anii şi peste Pintilii şi peste Bourceanu. În play-off, vom câştiga acest campionat la pas. Nu poţi fi mulţumit de jocul lor, cei care au venit ultimii la echipă, la ora actuală, dar jocul lor se va îmbunătăţi după o pregătire centralizată. Pe lângă Alibec vor veni şi alţi jucători. Eu zic ca Teixeira ne-ar trebui. Aseară s-a văzut intrarea lui Achim şi asta s-a văzut şi la meciul cu Osmanlispor. Întoarce mingea spre poarta adversă. Avem nevoie de un asemenea jucător".
Steaua București a ratat calificarea în șaisprezecimile de finală ale Europa League după ce a fost învinsă cu scorul de 2-1 (1-0) în meciul din deplasare cu echipa spaniolă Villarreal, disputat joi pe stadionul El Madrigal în Grupa L a competiției. Golurile gazdelor au fost marcate de Nicola Sansone, în minutul 15, și Manu Trigueros (88). Vlad Achim a egalat pentru oaspeți în minutul 55.
După ce a ratat calificarea în primăvara Europa League, Steaua va juca duminică împotriva Astrei, de la ora 19:00. Pentru partida cu formația din Giurgiu, Reghecampf pare că pregătește câteva surprize. La antrenamentul de azi, antrenorul Stelei a apelat la trei jucători de la echipa a doua, Ionuț Poiană, Bogdan Mitrea și Rareș Enceanu. Foarte probabil, cei trei vor fi rezerve, având în vedere problemele de lot pe care Steaua le are. Filip și Tănase sunt accidentați, iar Pintilii este suspendat.
- Steaua Bucureşti are 2 înfrângeri în ultimele 4 etape
- "Roş-albaştrii" au câştigat 3p în ultimele 3 deplasări
- Steliştii au 2 egaluri şi 2 înfrângeri în ultimele 4 deplasări cu Astra
Echipa probabilă
Fl. Niţă
Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momčilović
Moke, Bourceanu
Ad. Popa, Boldrin, De Amorim
Golubović
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Accidentaţi: L. Filip, Fl. Tănase
Incert: Muniru
Suspendat: Pintilii
ULTIMELE REZULTATE Steaua Bucureşti
Echipa Astra Giurgiu se află pe locul 9 în
clasament Liga 1, cu 23p, iar Steaua Bucureşti pe 1, cu 37p
Comparaţie Astra Giurgiu - Steaua Bucureşti
În tur: Steaua București - Astra Giurgiu 1-0
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Astra Giurgiu - Steaua Bucureşti | sub 2,5 goluri