Data: 31.03.2017
Ora: 20:30
Live: Digi, Dolce, Look
Stadion: "Municipal"
Oraş: Botoşani
Cornel Şfaiţer: "Trebuie să avem mare atenţie, pentru că, odată cu înjumătăţirea punctelor, vorbim de un alt campionat. Eu cred că prin forţa grupului, prin fotbalul de calitate etalat vom avea puterea să ne batem la locurile şapte-opt. Să ştiţi că şi la aceste locuri reţeta financiară este una cât de cât bunicică, iar jucătorii au motivaţie, au target şi obiective de îndeplinit pentru a lua cât mai mulţi bani. Ei vor avea de ce să tragă în play-out şi deja sunt conştienţi că banii din drepturile tv sunt doar ai lor. La locul nouă, trebuie să fim trişti. Dacă vom termina acest play-out pe locul şapte-opt, atunci din vară ne vom putea pune un obiectiv mai îndrăzneţ pentru sezonul viitor".
- FC Botoşani este la 5p de retrogradare
- Moldovenii au o singură victorie în 6 meciuri cu ASA
- Botoşănenii nu au nicio victorie în play-out
Echipa probabilă
Cobrea
Unguruşan, A. Burcă, G. Miron, Muşat
Bordeianu, Cucu
M. Roman, Moruţan, L. Buş
Kuku
Antrenori: Leo Grozavu
Accidentat: Plămadă
Suspendaţi: nu există
Ionuţ Chirilă: "Am venit cu gând de muncă, de a construi o echipă puternică în 2 ani şi jumătate, durata contractului pe care l-am semnat cu clubul ASA Târgu-Mureş. Am intenţia de a crea un brand puternic, o echipă puternică, în ton cu ceea ce înseamnă acest oraş pentru România. O echipă cu tradiţie, cu jucători imenşi pentru fotbalul românesc, precum Boloni, Fazekas şi mulţi alţii. O echipă care, după părerea mea, trebuie să rămână şi să continue în primul eşalon valoric. Avem nevoie de oraşe cu tradiţie, de suporteri şi ar fi păcat ca infrastructura construită aici să se piardă. Am nevoie de timp pentru a construi. Dar asta nu înseamnă că nu vom face tot posibilul pentru a obţine puncte în meciurile care urmează. Vom aborda fiecare meci pe viaţă şi pe moarte, mai mult decât aţi văzut astăzi la antrenament şi să obţinem punctele necesare de a rezolva acest prim obiectiv, salvarea de la retrogradare, care este şi sensul clubului în perioada următoare. De salvare depind mult lucruri. Astfel de jucători, cu sute de meciuri în Liga 1 şi care au fost la un pas de titlu şi o astfel de echipă nu au ce căuta pe locul pe care se află acum în clasament. Suntem într-o situație aproape disperată privind lotul pe care îl avem la dispoziție pentru meciul de la Botoșani. Suferim enorm pe banda stângă. La sosirea mea la echipă, i-am găsit pe Mendy, cu ruptură, Sin, la fel cu ruptură, ambii indisponibili 3 săptămâni. Apoi, Gabi Mureșan a suferit o entorsă, la unul dintre antrenamentele de săptămâna trecută. Gorobsov are capul spart, în urma unui contact cu un coleg, în timpul unui antrenament. Vali Lemnaru are o contractură și nu va face parte din lotul deplasat. Suntem într-o situație aproape fără ieșire. Datorită acestei situații, toți cei 5 tineri pe care i-am chemat la antrenamentele primei echipe, vor face deplasarea la Botoșani. Și este posibil să vedeți, cel puțin unul dintre ei, titular în meciul de mâine. Întâlnim o echipă bine organizată, structurată, care joacă de foarte mult timp împreună, care nu a schimbat foarte mulți jucători, cu relații și automatisme de joc. Mergem însă la Botoșani să facem o partidă bună, din care să încercăm să obținem tot ce se poate obține, în condițiile pe care vi le-am spus. Aș avea de muncit cu această echipă și 11 ore pe zi, dar acest lucru nu este posibil. În timp, jocul echipei va crește, dar trebuie să depășim aceste situații cu atâția jucători accidentați. Toată lumea a muncit în această săptămână, pe principiul capul jos și la bătaie, au arătat spirit de sacrificiu. Jucătorii înțeleg situația în care sunt și nu au ce căuta pe acest loc. Este ca la război. Aceștia suntem, aceștia intrăm pe teren, pe viață și pe moarte".
Andrei Ciolacu: "Ne-am pregătit bine în această săptămână. Sunt foarte încrezător înaintea meciului care urmează, pentru că meciul trecut am arătat că putem rămâne în prima ligă. Mă bucur că am reușit să înscriu, dar cel mai important este să fim o echipă, nu contează cine înscrie, contează să reușim la final să ne salvăm de la retrogradare".
Ilie Stan a fost demis de la ASA Târgu-Mureş, deşi în ultima etapă din play-out a câştigat meciul împotriva Concordiei Chiajna, scor 2-1. Antrenorul susţine că a fost dat afară pentru că n-a vrut să-l folosească pe fiul unuia dintre investitori şi aduce acuze dure conducerii lui ASA.
Tehnicianul Ionuţ Chirilă a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei ASA Târgu-Mureş, înlocuindu-l pe Ilie Stan. Chirilă, în vârstă de 51 de ani, a mai pregătit în cariera sa formaţiile Electromagnetica Bucureşti, Unirea Focşani, Jiul Petroşani, UTA Arad, Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi.
- ASA Târgu-Mureş este la 4p de locul salvator
- Ardelenii au 4 înfrângeri în ultimele 5 deplasări
- Târgumureşenii au o singură victorie în ultimele 7 etape
Echipa probabilă
Pap
Velayos, Rougalas, M. Constantin, S. Bucur
E. Dică, Candrea - Nicoliţă, Balgiu, Ferfelea
Ciolacu
Antrenor: Ionuţ Chirilă -nou-
Accidentaţi: G Mendy, G. Mureşan, Gorbusov, Lemnaru
Suspendaţi: nu există
Pronosticul RomanianSoccer.ro: FC Botoşani - ASA Târgu-Mureş |
1
⚽️ Un singur succes au bifat moldovenii în ultimele cinci meciuri din campionat, 3-1 cu Pandurii (26.02.2017), în rest au o remiză (0-0 cu Gaz Metan) şi trei înfrângeri.
⚽️ ASA Târgu-Mureş nu a mai câştigat în deplasare din 29 noiembrie 2016, când s-a impus la Chiajna cu 2-1. Au urmat o remiză, 1-1 cu Steaua, şi patru partide pierdute la zero.
⚽️ Cele două echipe s-au întâlnit de șase ori în Liga 1 Orange, de patru ori s-au impus ardelenii, un joc s-a încheiat cu victoria celor de la FC Botoşani, iar un altul s-a terminat la egalitate.
⚽️ Prima partidă a avut loc pe 31 august 2014, ASA - FC Botoşani 2-1. Eroul meciului a fost NDoye, autor a două goluri, ultimul venit în minutul 85, la doar câteva minute după ce Hadnagy reuşise egalarea.
⚽️ Un meci la fel de spectaculos a fost şi cel din returul stagiunii 2014-2015, de la Botoşani, joc încheiat cu scorul de 2-1 pentru ardeleni (Acsinte / Zicu, Marius Constantin).
⚽️ Singura remiză s-a consemnat în turul sezonului regulat 2015-2016, 1-1 pe arena moldovenilor. Iván González a marcat primul, din pasa lui Brandan, după care Hadnagy a egalat, în urma unei acţiuni personale.
⚽️ Unicul succes din tabăra moldovenilor s-a înregistrat pe 29 august 2016, FC Botoşani - ASA 4-2, asta după ce oaspeţii au condus cu 2-0 până în minutele de prelungire ale primei reprize (Bordeianu, Golofca, Matulevičius "dublă" / Zicu, Matei).
⚽️ Cea mai recentă confruntare: 04.12.2016, ASA Târgu-Mureş - FC Botoşani 2-0 (Kuku, Morar).
⚽️ 43 de jucători a utilizat gruparea ardeleană în ediţia curentă, printre care şi 13 tineri autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1994.
⚽️ FC Botoşani s-a bazat pe 33 de fotbalişti, 20 dintre aceştia contribuind la reuşitele moldovenilor cu cel puţin un gol sau o pasă decisivă.
⚽️ Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Botoşani - 25 ani şi 8 luni; ASA Târgu-Mureş - 25 ani şi 6 luni.