Victorie la Belgrad
La 8 iunie 1922, ȋn urmă cu 100 de ani, de la ora locală 17:00, la Belgrad, naţionala României a susţinut primul său meci internaţional, un amical contra Iugoslaviei. Pentru a fi exacţi, să spunem că în acel moment ţara vecină se numea Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, abia din 1929 adoptând denumirea oficială de Iugoslavia.
Iugoslavia - România 1-2 (1-1)
Amical, 8 iunie 1922, Belgrad, stadion SK Jugoslavija, spectatori 5.000.
Au marcat: Sifer (35p) - Ronnay (41p), Guga (61).
Arbitru: Retschuri (Austria).
IUGOSLAVIA: Fridrih - Kujundzic, Sifer - Sterk, Dubravcic, Rupec - Babic, Zinaja II, Perska, Vinek, Sojat. Căpitan: Veljko Ugrinic
ROMÂNIA: Ad. Ritter - Szilagyi I, Hirsch - Jakobi, Hönigsberg, Zimmermann - Guga (c), Frech I, Schiller, Ronay, Auer I. Căpitan naţional: Teofil Morariu.
Partida a avut loc în cadrul manifestărilor sportive organizate cu prilejul căsătoriei regelui Aleksandru I al Iugoslaviei cu principesa Maria a României, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria. De asemenea, s-a aniversat cu această ocazie un an de la semnarea convenţiei de alianţă militară dintre cele două ţări, Mica Înţelegere, la care se alăturase şi Cehoslovacia. Au asistat la joc nu mai puţin de trei regi: Aleksandru I al Iugoslaviei, Ferdinand I al României şi George al II-lea al Greciei.
Despre valoarea primei echipe pe care am întâlnit-o ne vorbeşte „Ecoul sportiv”: „Un adversar foarte puternic este echipa naţională a Jugoslaviei, care în cercurile sportive din continent şi-a făcut un frumos renume, biruind asupra mai multor echipe naţionale, cum de pildă Franţa şi Suedia, precum au şi dobândit frumoase rezultate contra echipelor din Cehoslovacia, Ungaria şi Austria.”
După ce gazdele au deschis scorul din penalty (după un henţ în careu al unui român), Ronnay egalează, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, şi acordată tot în urma unui henţ în careu, cu patru minute înaintea pauzei. Golul victoriei române a fost înscris de Guga. Apoi, oaspeţii au ocazia de a-şi majora avantajul, dar, în două rânduri, bara îi salvează pe iugoslavi. Primul meci, prima victorie! O victorie deosebit de importantă, atât în contextul acelor vremuri, cât şi pentru istoria fotbalului românesc.
Revista presei românești
Iată spicuiri din cronica apărută în ziarul “Dimineaţa” din 15 iunie 1922, cronică semnată de Dinu Cessianu: “(…) Goalul marcat de jugoslavi e datorită unui penalti, la 11 metri de bare, după 34 minute de joc. (…) Imediat, apoi, românii încep să atace energic şi după 10 minute tot dintr-un penalti de la 11 metri, reuşesc să egaleze printr-un shoot făcut de domnul Ronai (CA Oradea). În a doua repriză echipa română îşi desfăşoară jocul tehnic şi este vădit superioară echipei Jugoslaviei. (…) La 25 minute după începerea reprizei II, domnul Guga (U. Cluj) reuşeşte a marca un gol; datorită numai hazardului, două goluri sunt scăpate, ambele lovind stâlpii şi deviind în exterior (…)”.
Cronica partidei din „Ecoul sportiv” notează, sub iniţialele L.B. (Lazăr Breyer): „Echipa naţională Română la început nu prea face impresia, că lucrează împreună, însă din ce în ce începe să armonizeze şi conduce un joc cu mult tact şi combinaţiuni precise. (…) Atacurile înaintaşilor echip. naţ. sunt respinse cu multă măiestrie de apărarea Jugoslaviei, cari posedă apărători de mare valoare. (…) România adoptă un joc de cap, care place mult spectatorilor, observăm multă exactitate în acest joc, mingia este pasată cu preciziune colegilor, nu se pierde nici o mingie.”
Conform „Ecoului sportiv”, „rezultatul este foarte neaşteptat după performanţele frumoase ale echipei naţionale a Jugo-slaviei. Jocul echipei naţionale a României a fost o adevărată cap’o-de-peră, toţi jucătorii fără excepţie au fost bine, au combinat frumos cu multă preciziune, nici o lovitură nu era dată fără socoteală. În echipa Iugoslaviei remarc pe apărătorii şi din linia de înaintaşi, centrul şi stânga afară. Meritul formării echipei cade asupra d-lor Prof. Dragomir, care împreună cu arbitrii Szika şi Steinhubel au ştiut să facă această fericită selecţiune, iar antrenamentul şi conducerea echipei se datoreşte d-lui dr. Moraru care a ţinut echipa înainte de joc cu un regim adevărat superior sportiv. Felicitări echipierilor şi conducătorilor pentru frumosul rezultat, care a adus o aşa frumoasă şi de valoare glorie sportului românesc.”
Revista presei belgrădene
Iată ce scria, la 9 iunie 1922, și ziarul ”Politika” din Belgrad: ”Meciul internațional de ieri dintre Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, contând pentru Cupa M.S. Regele Aleksandru I, i-a surprins nu doar pe jucătorii gazdă, ci întreaga lume sportivă, care nu s-a îndoit de succesul naționalei noastre. Naționala RSCS a fost compusă doar din jucătorii cluburilor croate, singurul jucător sârb care a fost selecționat fiind fundașul dreapta Kulundzic (n.r. - Kujundzic) din Subotica. Meciul a fost câștigat de România cu 2:1, naționala țării vecine adjudecându-și astfel Cupa Regelui din acest an. România a intrat mai bine în joc, instalându-se în terenul alor noștri încă din prima repriză. Jucătorii RSCS au înscris după un henț în careu comis de adversari, care și-au luat imediat însă revanșa într-un mod asemănător. În a doua repriză s-a dus o luptă aprigă, dominată de jucătorii români, care au înscris pentru a doua oară în minutul 65. Apărarea a fost cel mai slab compartiment din angrenajul selecționatei noastre. Spre final s-au mai semnalat câteva ocazii, în special la poarta noastră, dar scorul nu a suferit modificări. Naționala RSCS a prestat un joc foarte slab. Atacul, spre deosebire de cel al românilor, a mers de asemenea prost. Vârfurile noastre nu s-au descurcat mai deloc. Românii au etalat un joc mult mai bun, atât în atac, cât și în apărare. Naționala țării noastre e slabă. Acest lucru a fost dovedit prin jocul de ieri. Federația de Fotbal ar trebui să impună în lot doar jucători care merită acest lucru. Ar trebui luați în seamă și jucătorii belgrădeni, cum ar fi de exemplu Simic și Mahek. Suntem convinși că s-ar descurca mult mai bine decât unii dintre cei care au ieșit ieri pe teren. Până și Kulundzic ar putea fi înlocuit cu Petkovic sau Porobic. De ce nu?”.
Traducerea articolului din presa iugoslavă aparține lui Goran Mrakici, licențiat în istorie, scriitor în limba sârbă, jurnalist la publicația timișoreană de limbă sârbă ”Naša reč”, traducător de cărți din română în sârbă și invers. Goran a primit în 2011 prestigiosul premiu ”VIB” al ziarului belgrădean... ”Politika”, precum și premiul pentru cel mai bun volum scris într-o limbă a minorităților în 2012, premiu acordat de Uniunea Scriitorilor din România!
Doar ”tricolori” din spațiul intracarpatic
Este interesant de remarcat că toţi cei 11 jucători folosiţi în această partidă de debut proveneau de la cluburi din Transilvania și Banat (trei de la timișoreana Chinezul, doi de la orădeana CAO, câte unul de la târg-mureșeana SG, clujenele CAC, Haggibor și “U”, timișoreana CAT şi arădeana AMEFA). Și că doar unul, Guga, era… român. Ceilalţi aparţineau minorităţilor maghiară, germană și evreiască. Antrenorul echipei (“căpitan naţional”) era, totuși, român, clujeanul dr. Teofil Morariu. Citind formaţia, remarcăm că doar Guga şi Ronay vor avea un cuvânt greu de spus în soccer-ul nostru.
A fost primul joc dintr-o lungă serie care a opus cele două ţări vecine şi, totodată, primul din cadrul trofeului numit “Cupa Prieteniei Româno-Iugoslave” (CPRI), disputat între ele de-a lungul a mai multor ani, terenul propriu alternând. Competiţia a mai fost cunoscută şi sub numele de “Cupa Regele Aleksandru al Iugoslaviei”. Ediţia I, desfăşurată între 1922 şi 1930, a revenit iugoslavilor, după ce aceştia au câştigat cinci meciuri din şapte. Apoi, federaţia noastră a pus în joc “Cupa Regele Carol al II-lea”, iar ediţia a II-a şi ultima, între 1936 şi 1940, a fost câştigată de români, după ce aceştia şi-au adjudecat trei victorii din patru partide.
De altfel, în perioada 1920-1992 România a fost adversarul cel mai frecvent întâlnit de către Iugoslavia, cu nu mai puţin de 41 de dispute directe şi cu un bilanţ foarte echilibrat: câte 18 victorii de fiecare parte şi 5 rezultate de egalitate.
De menţionat că, după această primă victorie din istoria echipei naţionale a României, cupa de aur a fost expusă timp de o săptămână la Bucureşti, după care a fost trimisă în Transilvania, „pentru a fi văzută de toţi sportsmanii”, după cum notează „Ecoul sportiv” din 11 iunie 1922.
Finalul tragic al căpitanului Guga
În cadrul aceloraşi manifestări sportive din iunie 1922, echipa Belgradului a învins-o pe cea a Bucureştiului cu 6-0, câştigând astfel Cupa Reginei Maria a Iugoslaviei. Ca urmare, „Ecoul sportiv” remarca faptul că „rezultatele tehnice au dovedit cu prisosinţă ceea ce ştiau toţi iniţiaţii, anume că sportul din fosta mică Românie şi cel din Capitală se găsesc într-o fază cu totul inferioară”. Meciul a fost arbitrat de timișoreanul Szika. De asemenea, au avut loc și concursuri în diferite probe de atletism între sportivii români și cei iugoslavi.
Aurel Guga, căpitanul echipei şi prima mare vedetă a fotbalului românesc, avea să împărtăşească ulterior o soartă tragică. Retras din sport şi activând ca funcţionar al administraţiei financiare din Timişoara, el şi-a pierdut viaţa într-un accident de automobil petrecut în noiembrie 1936, când maşina în care se afla a derapat şi s-a răsturnat în Bega. Avea doar 38 de ani. Tot tragic a sfârşit şi regele Aleksandru I al Iugoslaviei, al cărui nume l-a purtat trofeul pus în joc cu ocazia acestei partide: a fost asasinat de către un anarhist in octombrie 1934, la Marsilia.
În 1922, România a mai susţinut un singur meci, 1-1 cu Polonia la 3 septembrie, la Cernăuţi (oraș aflat pe atunci în România), când au evoluat doar patru dintre jucătorii prezenţi la Belgrad.
Octavian STĂNCIOIU
Cătălin TUDOSE
.jpg "Presiune uriașă înainte de România - Suedia, Hagi răspunde criticilor")
.jpg "Hagi a prefațat meciul Polonia - România din Liga Națiunilor")
.jpg "Liga Națiunilor: România - Bosnia-Herțegovina 2-4")
Adrian Neniță
Arnold Kruiswijk
Charles Itandje
Dani Castellano
Darío Silva
Diego Lugano
Dragoljub Brnović
Enrico Albertosi
Hamed Koné
Kennedy Bakircioglü
Levente Pereș
Marcel Titsch-Rivero
Marian Bondrea
Marian Dinu
Martin Petráš
Pablo Armero
Stefano Celozzi
Stevan Jovetić
Vladimir Beara
Zvonimir Soldo
Decizia ONJN nr.191/17.04.2026, Licenta: L2260797Y001731