Raymond Domenech, selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, adversara României în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010, a răspuns, pentru portalul Sports.fr, unor întrebări referitoare la amicalul Franţa-Argentina, programat pe 11 februarie la Marsilia.
Domenech consideră că meciul cu Argentina este unul aparte, oaspeţii fiind una dintre cele mai bune echipe din lume.
Comentând prezenţa unui singur nume nou, portarul Cédric Carasso (Toulouse), pe lista celor 21 de jucători convocaţi pentru amical, antrenorul a spus că ierarhia primilor doi portari rămâne neschimbată: Steve Mandanda (Marseille), urmat de Hugo Lloris (Lyon).
În privinţa comportamentului defensiv, Domenech s-a referit la convocarea lui Julien Escudé (Sevilla) şi la absenţele lui Jean-Alain Boumsong (Lyon) şi Patrice Evra (Manchester United), acesta din urmă nerevenind încă după o accidentare.
Domenech a subliniat concurenţa pentru posturile de mijlocaşi, neuitând să-l amintească pe Patrick Vieira (Inter Milano), despre care afirmă că nu a ieşit din circuitul naţionalei. El a explicat că pentru acest meci a chemat atacanţi cu experienţă, ca Nicolas Anelka (Chelsea Londra) şi Karim Benzema (Lyon), urmând să aleagă unul dintre ei în funcţie de forma de moment. El a renunţat la jucători pe care îi va urmări în continuare, ca Steve Savidan (Caen), André-Pierre Gignac (Toulouse) şi Guillaume Hoarau (PSG).
Rugat să explice absenţa lui Florent Malouda (Chelsea Londra), selecţionerul a precizat că există multe soluţii pentru flancul stâng: Thierry Henry (Barcelona), Franck Ribéry (Bayern München), Samir Nasri (Arsenal Londra). În ceea ce priveşte absenţa lui Hatem Ben Arfa (Olympique Marseille), tehnicianul a spus că aşteaptă ca acesta să se impună în echipa de club.
Domenech a repetat că speră că publicul din Marseille va susţine echipa. El crede că selecţionata Franţei se bucură de un sprijin aparte atunci când joacă în afara Parisului, în oraşe unde imnul naţional nu este fluierat.