Zece legende ale Premier League care nu au prins niciodată Echipa Anului PFA

Zece mari fotbaliști care nu au prins niciodată Echipa Anului PFA

Echipa Anului PFA recompensează, la finalul fiecărui sezon, cei mai apreciați fotbaliști din campionatul Angliei. Selecția este realizată pe baza voturilor exprimate de jucători, însă nici acest sistem nu a fost ferit de alegeri controversate și omisiuni surprinzătoare.

Steven Gerrard deține recordul competiției, cu opt apariții în formația ideală desemnată de Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Anglia. La polul opus se găsesc nume uriașe care au strălucit în Premier League, au câștigat trofee și au stabilit performanțe individuale impresionante, dar nu au primit niciodată această recunoaștere.

Lista cuprinde campioni ai Angliei, câștigători ai Ghetei de Aur și chiar un laureat al Balonului de Aur. De la Mesut Özil și Claude Makélélé până la Gianfranco Zola, Luka Modrić și Robbie Fowler, următorii zece fotbaliști au rămas în afara Echipei Anului PFA în toate sezoanele petrecute în fotbalul englez.

10. Mesut Özil, un creator de elită ignorat în sezonul său de vârf

Mesut Özil a fost unul dintre cei mai inventivi mijlocași care au evoluat pentru Arsenal în epoca Premier League. Germanul putea deschide o defensivă printr-o singură pasă și a reprezentat principala sursă de creativitate a londonezilor în mai multe sezoane.

Cea mai bună stagiune a sa în Anglia a venit în 2015-2016, când a oferit 19 pase decisive în campionat. În pofida acestei performanțe remarcabile, Özil nu a fost inclus în Echipa Anului PFA. N’Golo Kanté, Dele Alli și Dimitri Payet au avut câștig de cauză în votul fotbaliștilor.

Stilul germanului a împărțit deseori opiniile. Unii i-au reproșat lipsa de implicare în momentele dificile, însă calitatea sa în ultima treime a terenului nu putea fi contestată. Özil a înregistrat 90 de contribuții decisive, goluri și pase de gol, în cele 184 de partide disputate pentru Arsenal în Premier League.

Cu toate acestea, nici măcar sezonul în care s-a apropiat de recordul absolut de pase decisive nu i-a adus o selecție în formația ideală.

9. Steve Bruce, fundașul cu trei titluri și 52 de goluri

Steve Bruce a avut un rol important în ascensiunea lui Manchester United sub conducerea lui Alex Ferguson. Fundașul central a cucerit de trei ori campionatul Angliei și a devenit una dintre figurile reprezentative ale primei mari echipe construite de tehnicianul scoțian pe „Old Trafford”.

În ciuda palmaresului său, Bruce nu a intrat niciodată în Echipa Anului PFA. O mare parte din aprecierile acordate defensivei lui Manchester United s-a îndreptat către Gary Pallister, partenerul său din centrul apărării. Acesta a fost selecționat de cinci ori în formația ideală.

Bruce nu s-a remarcat numai prin intervenții, plasament și forță fizică. Avea un simț al porții neobișnuit pentru un fundaș și executa cu multă siguranță loviturile de pedeapsă. În 417 meciuri pentru Manchester United, el a înscris 52 de goluri, o cifră impresionantă pentru postul său.

Cele trei titluri de campion și contribuția sa la succesele clubului nu au fost suficiente pentru a-i aduce o selecție din partea PFA.

8. Ricardo Carvalho, omul din umbra lui John Terry

Ricardo Carvalho a ajuns la Chelsea în 2004, alături de José Mourinho, după ce cei doi câștigaseră Liga Campionilor cu FC Porto. Portughezul s-a adaptat rapid fotbalului englez și a format alături de John Terry unul dintre cele mai eficiente cupluri de fundași centrali din istoria Premier League.

John Terry a fost inclus de patru ori în Echipa Anului PFA, însă Carvalho nu a beneficiat niciodată de aceeași recunoaștere. Portughezul s-a remarcat prin anticipație, viteză, eleganță și capacitatea de a interveni fără să-și piardă poziția.

Cea mai greu de explicat absență a sa datează din sezonul 2005-2006. Chelsea a câștigat titlul și a încasat numai 22 de goluri, dar locurile din centrul apărării formației ideale au fost ocupate de John Terry și Jamie Carragher.

Carvalho a încheiat aventura din Anglia cu trei titluri în Premier League. Deși a reprezentat o piesă esențială în echipa dominantă a lui José Mourinho, portughezul a rămas fără vreo apariție în primul „11” alcătuit de PFA.

7. Freddie Ljungberg, piesa ofensivă omisă dintre Invincibili

Arsenal a dominat Echipa Anului PFA în sezonul 2003-2004, când formația pregătită de Arsène Wenger a câștigat campionatul fără să piardă vreun meci. Chiar și într-un an în care londonezii au impus standardul în Premier League, Freddie Ljungberg a rămas în afara selecției.

Mijlocașul suedez era unul dintre cei mai periculoși jucători ai lui Arsenal. Plecările sale din linia a doua, sincronizarea excelentă și capacitatea de a apărea în fața porții îl transformau într-o amenințare permanentă pentru adversari.

Stagiunea sa individuală de referință a fost 2001-2002. Ljungberg a avut o contribuție majoră la câștigarea titlului, marcând goluri importante în partea decisivă a campionatului. Cu toate acestea, Robert Pirès și Ryan Giggs au fost preferați pentru posturile de mijlocaș lateral.

Suedezul a rămas unul dintre simbolurile perioadei de glorie a lui Arsenal, chiar dacă performanțele sale nu au fost răsplătite printr-o apariție în Echipa Anului PFA.

6. Claude Makélélé, fotbalistul care a dat numele unui post

Puțini jucători și-au pus amprenta asupra unui rol tactic în asemenea măsură încât postul respectiv să ajungă să le poarte numele. Claude Makélélé a făcut acest lucru la Chelsea, unde a redefinit poziția de mijlocaș defensiv în fotbalul englez.

Francezul proteja linia de apărare, recupera balonul și menținea echilibrul unei formații construite pentru a domina. Munca sa nu producea întotdeauna cifre spectaculoase, dar le permitea colegilor ofensivi să joace cu mai multă libertate.

Concurența de la mijlocul terenului a fost foarte puternică în anii 2000. Chiar și așa, absența completă a lui Makélélé din selecțiile PFA rămâne greu de justificat. El a fost unul dintre oamenii esențiali ai lui Chelsea în perioada în care londonezii au devenit o forță dominantă.

N’Golo Kanté, considerat de numeroși specialiști continuatorul său în Premier League, a fost ales de două ori în Echipa Anului. Makélélé, jucătorul care a transformat modul în care era privit postul, nu a primit nicio selecție.

5. Jimmy Floyd Hasselbaink, de două ori golgheter și niciodată selecționat

Jimmy Floyd Hasselbaink a cucerit de două ori Gheata de Aur în Premier League, dar niciuna dintre aceste performanțe nu i-a oferit un loc în Echipa Anului PFA. Este una dintre cele mai surprinzătoare situații din istoria selecției.

Atacantul neerlandez combina forța fizică, viteza de execuție și un șut extrem de puternic. A marcat constant atât pentru Leeds United, cât și pentru Chelsea, devenind unul dintre cei mai eficienți atacanți străini ai campionatului englez.

În sezoanele în care a terminat pe primul loc în clasamentul marcatorilor, PFA i-a preferat pe Dwight Yorke, Nicolas Anelka, Teddy Sheringham și Thierry Henry. Concurența a fost uriașă, însă este neobișnuit ca un dublu câștigător al Ghetei de Aur să nu fi prins măcar o dată formația ideală.

Hasselbaink a înscris 127 de goluri în 288 de apariții în Premier League. Numai patru jucători străini au depășit totalul său, o performanță care evidențiază amploarea omisiunii.

4. Xabi Alonso, eleganța de la mijlocul lui Liverpool

Xabi Alonso nu a câștigat titlul în Premier League, aspect care i-a redus probabil șansele de a intra în Echipa Anului PFA. Lipsa trofeului nu i-a împiedicat însă pe alți jucători de la Liverpool să primească această distincție.

Steven Gerrard a ajuns la un record de opt selecții, deși nici el nu a devenit campion al Angliei în perioada petrecută pe „Anfield”. Alonso nu a beneficiat de aceeași apreciere, în pofida influenței sale asupra jocului echipei.

Spaniolul era unul dintre cei mai rafinați mijlocași ai Premier League din anii 2000. Calitatea paselor lungi, inteligența tactică și calmul său în posesie îi permiteau să controleze ritmul partidelor și să schimbe direcția atacurilor.

Relația fotbalistică dintre Alonso și Gerrard a fost una specială. Căpitanul lui Liverpool a descris ulterior impactul plecării spaniolului printr-o mărturisire puternică.

„Nu aș fi putut cere un partener mai bun la mijlocul terenului, iar când ai plecat mi-ai frânt inima”, a declarat la un moment dat Steven Gerrard.

3. Gianfranco Zola, magicianul care a cucerit „Stamford Bridge”

Gianfranco Zola a fost unul dintre cei mai spectaculoși și talentați tehnic jucători din istoria Premier League. Italianul a petrecut șapte ani la Chelsea și a devenit un favorit al publicului prin driblinguri, execuții rafinate și goluri memorabile.

În 1997, Zola a fost desemnat Fotbalistul Anului de Asociația Jurnaliștilor de Fotbal din Anglia. Nici măcar această recunoaștere nu i-a deschis drumul către Echipa Anului PFA.

Ian Wright și Alan Shearer au fost aleși în atacul formației ideale din acel sezon. Cei doi aveau cifre remarcabile, însă absența celui mai apreciat fotbalist de către jurnaliști a provocat inevitabil discuții.

Zola nu a avut nevoie de o selecție PFA pentru a-și fixa locul în istoria campionatului. Italianul rămâne unul dintre cei mai inventivi și îndrăgiți fotbaliști care au jucat în Anglia.

2. Luka Modrić, viitorul câștigător al Balonului de Aur trecut cu vederea

Dacă valoarea întregii cariere ar reprezenta principalul criteriu, Luka Modrić ar putea ocupa prima poziție. Croatul a devenit o legendă la Real Madrid, a condus naționala țării sale până în finala Cupei Mondiale și a câștigat Balonul de Aur.

Înaintea acestor performanțe, Modrić demonstrase deja la Tottenham Hotspur că putea evolua la cel mai înalt nivel. A fost creierul liniei de mijloc și unul dintre principalii artizani ai progresului înregistrat de formația londoneză.

Ultimele două sezoane petrecute la Spurs l-au găsit la un nivel de clasă mondială. Capacitatea de a păstra mingea sub presiune, precizia paselor și inteligența pozițională îl plasau printre cei mai valoroși mijlocași ai campionatului.

În stagiunea 2011-2012, ultima și probabil cea mai bună pentru el la Tottenham, Scott Parker a fost colegul selecționat în Echipa Anului PFA. Preferința exprimată pentru Parker a ridicat numeroase semne de întrebare.

Modrić a câștigat ulterior cele mai importante trofee ale fotbalului de club și cea mai prestigioasă distincție individuală. Absența unei selecții PFA a rămas doar o anomalie dintr-o carieră extraordinară.

 

1. Robbie Fowler, golgheterul numit „Dumnezeu” de fanii lui Liverpool

Robbie Fowler ocupă primul loc datorită eficienței sale extraordinare și impactului avut în tricoul lui Liverpool. Atacantul englez a fost unul dintre cei mai instinctivi finalizatori din istoria Premier League, capabil să transforme în gol chiar și ocaziile care păreau compromise.

Suporterii lui Liverpool l-au supranumit „Dumnezeu”, o dovadă a legăturii speciale create cu publicul de pe „Anfield”. Fowler a marcat prin execuții variate, de la șuturi rapide în careu până la lovituri spectaculoase din afara suprafeței de pedeapsă.

El este singurul fotbalist care a depășit pragul de 160 de goluri în Premier League fără să fie inclus vreodată în Echipa Anului PFA. Performanța este cu atât mai surprinzătoare cu cât puțini atacanți au atins asemenea cifre în campionatul Angliei.

Fowler a evoluat într-o perioadă cu numeroși atacanți de elită, iar concurența pentru cele două locuri din formația ideală a fost acerbă. Chiar și în aceste condiții, faptul că nu a primit nicio selecție rămâne una dintre cele mai mari omisiuni din istoria Echipei Anului PFA.