Conform cotidianului "Sport" care citează "Marca", fundaşul român Cosmin Contra, legitimat în Spania, la Getafe, l-a insultat şi agresat sâmbătă seară pe Victor Muñoz, antrenorul echipei unde evoluează.
Cosmin Contra este cunoscut ca un jucător foarte nervos
Sursa citată menţionează că fotbalistul român ar fi fost nemulţumit că la pauza meciului susţinut pe teren propriu împotriva liderului FC Barcelona (scor 0-1), antrenorul Victor Muñoz i-a comunicat că va fi înlocuit de Granero.
Nervos, Contra a început să ţipe la el şi, la un moment dat, s-a îndreptat ameninţător către tehnician cu intenţia de a-l lovi. El a fost potolit cu greu de colegi şi de fizioterapeutul echipei.
Cunoscut ca un tip conflictual, Cosmin Contra nu este la prima manifestare de acest gen. În luna noiembrie a anului trecut, el a sărit la gâtul unui coechipier la un antrenament, cei doi fiind despărţiţi cu greu de antrenor.