Atacantul român Adrian Mutu are şanse să revină la Fiorentina, cel puţin ca rezervă, în meciul care va avea loc duminica viitoare, contra Sampdoriei, potrivit presei italiene.
Mutu este indisponibil din luna aprilie, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la meniscul genunchiului stâng.
Fotbalistul Fiorentinei va face zilele viitoare un nou consult la un medic specialist, care trebuie să-şi dea acordul ca acesta să fie rezervă cu Sampdoria.
Formaţia pregătită de Cesare Prandelli va întâlni duminică, în deplasare, pe Catania.
Fiorentina ocupă locul 4 în campionat, cu 61 de puncte după 34 de etape disputate în Serie A
.