Yoann Gourcuff (22 ani), coordonatorul de joc al formaţiei Girondins Bordeaux şi al reprezentativei Franţei, a fost desemnat cel mai bun jucător al actualei ediţii a campionatul Franţei, cu ocazia galei sindicatului fotbaliştilor profesionişti din această ţară (UNFP), care a avut loc duminică, la Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris.
Gourcuff, autorul a 12 goluri şi 7 pase decisive în 36 de meciuri disputate, a reuşit să-i devanseze în ancheta UNFP pe brazilianul Michel Bastos (Lille) şi pe francezul Andre-Pierre Gignac (Toulouse), golgheterul din Ligue I, cu 24 de reuşite.
Titlul de cel mai bun antrenor al sezonului a revenit belgianului Eric Gerets, care a preluat-o pe Olympique Marseille în septembrie 2007, când gruparea din sudul Franţei a fost foarte aproape de retrogradare, reuşind să o califice în Liga Campionilor. OM ocupă în acest moment locul secund în clasament, la trei puncte în spatele liderului Girondins Bordeaux şi mai are încă şanse să câştige titlul de campioană, în ultima etapă a sezonului.
Gerets (55 ani) va pleca la finalul acestui sezon în Arabia Saudită, la formaţia Al Hilal, locul său la Olympique Marseille urmând să fie luat de fostul căpitan al reprezentativei Franţei, Didier Deschamps.