Ionuţ Luţu şi Vali Badea ar putea ajunge în această vară la Neftci Baku, acolo unde evoluează din ianuarie alţi doi foşti stelişti.
Vali Badea a jucat în retur numai la Steaua II Foto: "Adevărul" Cei doi au purtat deja o primă rundă de discuţii cu preşedintele clubului azer, care a venit de curând în România la petrecerea organizată de Rică Neaga cu ocazia zilei de naştere.
Luţu nu va avea nicio problemă în a se transfera la Neftci. Angajamentul său cu Pandurii a fost valabil doar până în această vară, iar azerii îl pot aduce gratis. Situaţia este mai încurcată în cazul lui Vali Badea.
Acesta a evoluat în ultimul an în Grecia, la Panserraikos, sub formă de împrumut de la Steaua, cu care mai are contract încă doi ani. Surse din cadrul grupării din Ghencea susţin că "Bădiţă" va fi lăsat să plece la o altă echipă doar în schimbul a câteva sute de mii de euro, însă azerii ar dori să-l ia din postura de jucător liber de contract. Luţu şi Badea sunt aşteptaţi la Baku odată cu reunirea lotului, la data de 1 iulie.
La Neftci Baku evoluează în prezent Rică Neaga şi Marian Aliuţă, iar fiecare câştigă câte 500.000 de dolari pe sezon. Gruparea din Azerbaidjan şi-a propus să câştige titlul în următorul sezon competiţional şi să ajungă în Liga Campionilor.