Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş va desfăşura un cantonament de pregătire la Reghin, cu speranţa că va evolua şi în sezonul următor în Liga I, dacă FC Argeş va fi retrogradată la ''masa verde''.
Antrenorul Cristian Pustai a avut cinci jucători slovaci în teste, dar nu a păstrat decât doi, portarul Milos Buchta, 29 ani, ultima dată la Tatran Presov, şi fundaşul central Karel Kratochvil, 27 ani, ultima oară la Inter Bratislava.
''Sper să fie condiţii bune, să ne pregătim foarte bine, să nu avem accidentări în perioada aceasta de pregătire şi să vină o decizie favorabilă de la LPF miercuri'', a spus Cristian Pustai.
La Gaz Metan a fost împrumutat Alin Liţu, de la Steaua, pe o perioadă de un an de zile, ca şi portarul Vâtcă.