Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter, a ridicat suspendarea pe zece ani aplicată în iulie 2004 fostului preşedinte al Federaţiei somaleze de fotbal Farah Addo, după ce acesta a cerut clemenţă.
Addo, care era la acea vreme şi vicepreşedinte al Confederaţiei africane de fotbal şi preşedinte al Comitetului olimpic somalez, a fost suspendat din toate activităţile legate de fotbal din cauza unor deturnări masive de fonduri.
În scrisoare, Blatter a explicat că a răspuns cererii de clemenţă formulate de Addo cu ocazia întâlnirii dintre cei doi la finala Cupei Africii pe Naţiuni din Ghana, în februarie.
"În timpul discuţiei noastre, aţi cerut să vă iert. Ţinând cont de această atitudine, am plăcerea să vă informez că suspendarea dumneavoastră a fost ridicată prin decizie prezidenţială, cu efect imediat", a transmis preşedintele FIFA prin intermediul unei scrisori.