Echipa de fotbal Internaţional Curtea-de-Argeş a plecat în Austria, unde va se va pregăti aproximativ 16 zile, pentru sezonul competiţional 2010-2011.
Echipa argeşeană are stabilit cantonamentul la Tamsweg şi va disputa 5 meciuri amicale în această perioadă.
Ionuţ Badea, antrenorul principal, a declarat că "a fost, mai întâi, o perioadă de reacomodare cu efortul, la Piteşti. Urmează un cantonament de 16 zile în Austria, cu meciuri de pregătire unde o să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus, din punct de vedere tehnico-tactic".
"Probabil ca la finalul acestei pregătiri vom cunoaşte potenţialul lotului şi care este primul 11. Fotbaliştii sunt conştienţi de importanţa acestei perioade de pregătire, pentru obiectivul pe care ni l-am propus pentru acest an. Până la finalul pregătirii vom avea un loc competitiv de 26-27 de jucători", a precizat Badea pentru site-ul oficial al clubului. Tehnicianul a mai spus că este în discuţii cu câţiva jucători pentru a veni la această grupare. El aşteaptă în Austria un fundaş dreapta, un fundaş central, un mijlocaş lateral şi un atacant.
La rândul său, Cosmin Băcilă a spus:
"Am început pregătirea de o săptămână şi jumătate, am făcut o serie de teste şi urmează acest stagiu de pregătire în Austria. Este o perioadă de destul de lungă în care vom juca 5 meciuri de amicale şi sperăm să fie o pregătire buna şi să revenim cu forţe proaspete în România. Vrem ca în sezonul viitor să terminam cu 4 locuri mai sus şi să nu mai fim nevoiţi să ne luptăm pentru evitarea retrogradării".
În sezonul trecut, echipa din Argeş a terminat pe locul 14.
"În acest cantonament, trebuie să ne pregătim cu seriozitate maximă pentru că ne aşteaptă un an foarte greu. Stăm 16 zile în Austria, o să fie o perioadă dificilă însă asta este viaţa de fotbalist. Îmi doresc să abordăm viitorul campionat cu o echipa omogenă şi să jucăm foarte bine, iar la final sa se vadă rezultatele muncii noastre", a precizat Cornel Frăsineanu.