Tehnicianul Cristian Pustai a declarat, după victoria cu Voinţa Sibiu, scor 3-0 în Ligii 1, că deja formaţia Gaz Metan Mediaş se gândeşte la meciul cu Austria Viena, din returul play-off-ului Europa League.
"A fost un meci foarte greu, mai ales în prima repriză când sibienii s-au inchis foarte bine. După primul gol, s-au creat spaţii mai multe şi am reuşit să mai marcăm şi să obţinem victoria. Felicit echipa din Sibiu, sper să rămână în Liga 1 pentru că este un oraş frumos şi iubitor. Întotdeauna primul an este cel mai greu pentru o nou-promovată. Astăzi ne gândim deja la meciul cu Austria Viena, unde vom încerca să reuşim o minune şi să ne calificăm în grupe. 2-0 nu este un scor de neobţinut şi cu siguranţă vom face tot posibilul pentru a merge mai departe", a declarat Pustai.
Directorul tehnic al Voinţei Sibiu, Sandu Tăbârcă, a declarat că formaţia sa nu merita să piardă la un asemenea scor: "Doresc să felicit echipa din Mediaş pentru jocul prestat azi. Nu cred că meritam să pierdem la o asemena diferenţă de scor, un 1-0 pentru gazde era mai îndreptăţit. Îl felicit şi pe Cristi Pustai pentru felul cum a pregătit partida de azi după meciul din Europa League. A fost un derby judeţean, iar cred că galeriile s-au ridicat la înălţime, prin fair play şi bun simţ. Avem încredere în continuare în băieţi şi suntem sigur că vom învăţa din greşeli".
Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Voinţa Sibiu, într-un meci contând pentru etapa a patra a Ligii 1.