Mijlocaşul brazilian Gilberto Silva s-a transferat joi de la echipa engleză de fotbal Arsenal Londra la formaţia greacă Panathinaikos Atena, în schimbul sumei de 1,25 milioane euro, anunţă presa elenă, citată de Reuters.
Fost căpitan al "tunarilor", Gilberto Silva a avut o contribuţie importantă la cucerirea titlului de campioană a Angliei de către Arsenal, în sezonul 2003-2004.
Mijlocaşul brazilian, în vârstă de 31 de ani, care a evoluat timp de şase sezoane la clubul din capitala Angliei, a fost selecţionat de 65 de ori în reprezentativa Braziliei, cu care a participat la Cupa Mondială din 2002. El a semnat un contract pe trei ani cu Panathinaikos Atena, urmând să încaseze un salariu anual de aproximativ 3 milioane euro.