Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, luni seară, după victoria din meciul cu FC Vaslui, scor 4-1, că pe atacantul Constantin Budescu a decis să-l menajeze în vederea finalei Cupei României, cu Steaua Bucureşti
.
"Prea multe nu sunt de spus după acest meci. Ne-am propus să câştigăm şi să nu avem accidentaţi. Pe Budescu l-am menajat pentru finala Cupei României. Este cea mai mare performanţă a clubului şi suntem mulţumiţi cu ce am realizat. Steaua este vechea și totodată noua campioană, are mulți jucători valoroși și, poate cel mai important, are experiență. Dar și noi ne dorim foarte mult să luăm Cupa și putem să o facem. Am întregi astfel cel mai bun an din istoria acestui club. În prezent suntem vicecampioni și vom disputa finala Cupei României, ceea ce nu e puțin lucru", a spus Isăilă.
Echipa Astra Giurgiu a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-1 (1-0), formaţia FC Vaslui, în primul meci al
etapei a 34-a, ultima a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Marian Cristescu (43), Takayuki Seto (48) şi Denis Alibec (53 şi 62), în timp ce gazdele au punctat prin autogolul lui Andrei Mureşan, în minutul 78.
Finala Cupei României, dintre echipele Steaua Bucureşti şi Astra Giurgiu, se va disputa vineri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Capitală.