Tehnicianul Bogdan Vintilă a fost numit în funcţia de antrenor al echipei FC Viitorul în următoarele două etape, după demisia lui Bogdan Stelea, a a anunţat, joi, site-ul oficial al grupării din Liga 1
.
Vintilă va sta pe banca tehnică a Viitorului la meciurile cu Pandurii Târgu-Jiu (în deplasare) şi cu Steaua Bucureşti (acasă).
Bogdan Vintilă, în vârstă de 42 de ani, a mai pregătit-o pe Viitorul şi în sezonul precedent. El a fost adus înaintea etapei a 7-a şi a reuşit salvarea de la retrogradare a formaţiei patronate de Gheorghe Hagi.
Tehnicianul Bogdan Stelea a anunţat, marţi, că a demisionat de la FC Viitorul, după ce, sub conducerea sa, gruparea patronată de Gheorghe Hagi nu a reuşit să obţină decât două puncte în actuala ediţie a Ligii 1, din care s-au disputat patru etape.