Tehnicianul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, după meciul cu FC Viitorul, scor 1-1, din
etapa a 5-a a Ligii 1, că pentru prima dată în actuala ediţie de campionat jocul elevilor săi a mulţumit.
"Cred că este pentru prima oară în acest campionat când jocul a mulţumit. Am avut şi un pic de noroc. Per total jocul a fost la discreţia noastră. Am dominat destul de autoritar, ne-am creat situaţii, am ratat copilăreşte. Ca atitudine sunt mulţumit. Rezultatul nu ne avantajează, e un semieşec pe teren propriu. Dar parcă astăzi jocul ne dă speranţe, începe să crească, parcă seamănă un pic cu jocul Pandurilor de altădată. Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm. Trec etapele și avem foarte puține puncte, sper să se schimbe acest lucru. Au fost și momente destul de penibile, umilitoare pentru noi, la meciul cu Steaua, timp de 70 de minute am fost pur și simplu măcelăriți, dar astăzi a fost altceva", a spus Grigoraş.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a 5-a a Ligii 1, în care a reuşit egalarea în minutul 90+1.
Oaspeţii au deschis scorul prin Boban Nikolov, în minutul 37. Pentru Pandurii a marcat Mihai Roman, în minutul 90+1.