|
Viorel Nicoara: E important sa castigam la Medias
Mijlocaşul Viorel Nicoară a declarat că jucătorii echipei Pandurii Târgu-Jiu trebuie să obţină cele trei puncte în meciul cu Gaz Metan Mediaş, programat, vineri, în etapa a 6-a a Ligii 1, subliniind că o victorie este importantă pentru moral, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
"Am început mai greu, dar ne vom reveni. Suntem o echipă mult mai bună, putem juca mai bine şi mai frumos. E important să câştigăm la Mediaş pentru a avea un moral bun. Vom fi concentraţi la Mediaş şi vom reuşi să câştigăm la Mediaş. Nu se compară un meci cu altul, în Cupa Ligii a fost ceva, acum e altceva. O să fim concentraţi la Mediaş. Atmosfera este bună. Meciul cu Viitorul l-am dominat, dar am avut ghinionul de a nu marca. Sper să facem un meci bun la Mediaş şi să obţinem trei puncte. Dacă vom da 100% pe teren, vom lua toate punctele", a declarat Nicoară.
La rândul său, portarul polonez Michal Gliwa consideră că Pandurii este o echipă mai bună decât Gaz Metan. "Poate că Gaz Metan Mediaş nu mai este aceeaşi echipă ca în sezonul trecut, dar am văzut şi ultimul lor meci din campionat, când au pierdut clar la Cluj, deşi au condus cu 1-0, şi cred că a rămas în continuare o echipă solidă, periculoasă la fazele fixe. Am observat asta şi când am jucat cu ei în Cupa Ligii. Totuşi, Pandurii este o echipă mai bună decât Mediaş, deci cred că vom câştiga vineri. I-am bătut deja, sper să o facem din nou, chiar dacă niciun meci nu seamănă cu altul", a afirmat Gliwa.
Meciul Gaz Metan Mediaş - Pandurii Târgu-Jiu se va disputa, vineri, de la ora 18:30, în etapa a 6-a a Ligii 1.
Taguri:
Pandurii Targu-Jiu
Gaz Metan Medias
Viorel Nicoara
Michal Gliwa
Cupa Ligii
Liga 1
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|