Căpitanul naționalei de fotbal a României, atacantul Ciprian Marica, a anunțat că accidentarea suferită este mai puțin gravă decât se temea și va reveni la antrenamentele formației Konyaspor (Turcia).
"Așa cum am promis, revin cu detalii după controlul medical din Germania. Testele au ieșit OK, de mâine revin la antrenamente, la Konya. Sunt fericit că am scăpat de operație. Va mulțumesc din suflet celor care m-ați încurajat! Doamne-ajută!", scrie Marica pe conturile sale de Facebook și Twitter.
Sâmbătă, Marica anunțase într-o postare că s-a accidentat la genunchiul drept la un antrenament în cursul săptămânii și a ajuns la Herne (Germania), pentru investigații medicale, ratând astfel meciul pe care Konyaspor l-a susținut pe teren propriu cu Balikesirspor (2-0) și în care Gabriel Torje a marcat un gol.
Astfel, Marica ar putea juca și pentru naționala României în preliminariile EURO 2016, în meciul cu Finlanda, din 15 octombrie, dacă nu va primi o suspendare mai mare de un joc pentru cartonașul roșu primit în meciul cu Grecia, de la Pireu (1-0 pentru tricolori). În mod cert, Marica va rata partida cu Ungaria, de la București, din 11 octombrie.