Fotbalistul echipei Celtic Glasgow, Stefan Johansen, a declarat după meciul cu Astra Giurgiu, scor 2-1, că el şi colegii săi nu au avut cea mai bună prestaţie posibilă, dar sunt bucuroşi că au învins şi speră să se impună şi în returul cu gruparea din Liga 1.
"Nu a fost cel mai bun joc al nostru. Însă am câştigat. Întotdeauna e loc de mai bine, dar atunci când câştigi toată lumea este fericită. Ar fi trebuit să închidem jocul la 2-0, dar adversarii noştri au înscris. Sperăm să obţinem trei puncte şi în meciul următor, în România. Astra este o echipă bună. Ştiam dinaintea meciului că va fi dificil. Este întotdeauna bine când înscriem devreme, dar mi-am dat seama cât de târziu era abia când noi am marcat primul gol. A înscris Scepovici. A meritat asta, este un băiat bun. Nu a jucat mult pentru noi, dar munceşte foarte mult la antrenamente. Astfel că acest prim gol al său a fost meritat şi echipa se bucură pentru el", a spus Johansen.
Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa scoţiană Celtic Glasgow, în
grupa D a Europa League, înregistrând a treia înfrângere consecutivă în această competiţie. Pentru scoţieni au înscris Stefan Šćepović (73) şi Stefan Johansen (79), iar români a marcat Gabriel Enache (81).
În primele două meciuri din
grupa D, Astra a fost învinsă de Dinamo Zagreb, scor 5-1, şi de FC Red Bull Salzburg, scor 2-1.
În celălalt meci al grupei, FC Red Bull Salzburg a învins Dinamo Zagreb, scor 4-2.
Etapa a 4-a (6 noiembrie - ora 20:00): Astra Giurgiu - Celtic Glasgow şi Dinamo Zagreb - FC Red Bull Salzburg.