Tehnicianul echipei FC Braşov, Adrian Szabo, a declarat, după meciul pierdut în faţa Stelei, scor 0-2, că în ciuda problemelor financiare elevii săi încearcă să facă jocuri bune şi au reuşit să strângă puncte.
Întrebat cum mai evoluează echipa "cu buzunarele goale", Szabo a răspuns:
"La şorturi şi la tricouri nu avem buzunare, dar noi suntem în stare să ne delimităm de aceste probleme. Cu memorii depuse sau nu, cu supărări, încercăm să facem jocuri bune. Până acum jucătorii nu s-au manifestat în grup la ce se întâmpla. Ne facem treaba cum putem. Am strâns puncte care ne ţin în prima jumătate".
Adrian Szabo a precizat că echipa sa şi-a propus la meciul cu Steaua să dea o replică "cât mai bună" grupării bucureştene.
"Apreciem că au jucat cu aproape cea mai bună echipă", a adăugat el.
Tehnicianul a menţionat că atmosfera unui meci pe un stadion gol, cum a fost cazul sâmbătă seară, este dezolantă.
"E dezolant să joci pe un stadion gol, mai ales în Ghencea, dar mie nu-mi place nicicum", a mai spus Szabo.
Adrian Szabo îşi doreşte o victorie în etapa următoare a Ligii 1:
"Cu Viitorul căutăm o victorie care să ne aducă o iarnă liniştită din punct de vedere al clasamentului".
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FC Braşov, într-un meci din
etapa a 15-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Adrian Popa (46) şi Alexandru Chipciu (79).