Juventus şi Internazionale Milano se vor întâlni, astă-seară, la Torino, în etapa a 17-a din Serie A, prima din 2015. Va fi al 162-lea "Derby d'Italia" disputat de cele două echipe în
Serie A. Juve are 77 de victorii şi Inter 45, iar celelalte meciuri s-au terminat nedecis. Nu mai puţin de 235 de goluri a marcat echipa din Torino în poarta lui Inter.
În ultimele patru meciuri directe, ambele formaţii au marcat. Juventus a înscris la ultimele 8 meciuri jucate acasă cu Inter. La ultima confruntare, în 2014, Juventus s-a impus cu scorul de 3-1. În anul 2012 este ultima victorie a Interului la Torino, pe banca milanezilor fiind atunci antrenorul Andrea Stramaccioni.
Inter nu-i poate folosi astăzi Yuto Nagatomo, convocat la naţionala Japoniei pentru Cupa Asiei, şi nici pe Ibrahima Mbaye, care va evolua cu Senegal la Cupa Africii pe Naţiuni.
La Juve, nu pot juca accidentaţii Romulo, Barzagli şi Asamoah.
La Inter, noul venit, Lukas Podolski, va sta cel mult pe banca de rezerve, după cum a declarat antrenorul Roberto Mancini. Dar Juve ar trebui să se teamă cel mai mult de alt atacant, Mauro Icardi. Acesta a marcat de 4 ori în poarta "alb-negrilor". În poarta niciunei alte formaţii Icardi nu a marcat atât de multe goluri.
Echipele probabile:
Juventus (4-3-1-2): Buffon; Lichtsteiner, Bonucci, Chiellini, Evra; Marchisio, Pirlo, Pogba; Vidal; Llorente, Tevez..
Inter (4-2-3-1): Handanovic; Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus, D'Ambrosio; Kuzmanovic, Medel; Hernanes, Kovacic, Palacio; Icardi.
RomanianSoccer