Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că va sesiza personal Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar dacă va fi găsit vinovat de aranjarea meciului pierdut cu Universitatea Cluj este dispus să facă "puşcărie pe viaţă".
"Acuzele de blat au venit de la oficialii din cadrul AGA, domnul Călinoiu de la Consiliul Judeţean, directorul Complexului Energetic Oltenia şi toţi ceilalţi. De la federaţie sau din altă parte nu am fost acuzat, dar federaţia are Comisie de Integritate şi va analiza cazul. Oricum, eu personal voi sesiza DNA-ul, iar dacă sunt vinovat de blat să mă bage în puşcărie pe viaţă. Voi suporta absolut toate consecinţele şi voi colabora cu toate comisiile, atât de la federaţie, cât şi de la LPF. Dar din punctul meu de vedere sunt nevinovat, aceste suspiciuni nu îşi au rostul", a spus Pârvulescu.
Preşedintele CS Pandurii Târgu-Jiu, Eugen Pârvulescu, a fost suspendat trei luni din funcţie de Adunarea Generală a Acţionarilor, fiind suspectat de aranjarea meciului de pe teren propriu pierdut cu scorul de 0-1, cu Universitatea Cluj, din etapa a 27-a a Ligii 1.
"Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul căreia am fost suspendat din funcţia de preşedinte până la 29 iulie. Mi s-a comunicat că sunt suspect de blat la meciul pierdut cu Universitatea Cluj. Mi s-a transmis că sunt suspendat până la finalizarea anchetei, pentru că se va realiza o anchetă în acest caz", a afirmat Pârvulescu.
Eugen Pârvulescu a plecat de la Pandurii Târgu-Jiu la sfârşitul lunii august a anului trecut, el fiind instalat în funcţia de director sportiv la Universitatea Cluj, la 3 septembrie 2014. Ulterior, la 16 decembrie 2014, Pârvulescu a revenit la Pandurii Târgu-Jiu şi a preluat funcţia de preşedinte al grupării gorjene.
Partida Pandurii Târgu-Jiu - Universitatea Cluj, disputată la 20 aprilie 2015, în cadrul etapei a 27-a a Ligii 1, s-a încheiat cu scorul de 0-1. Golul a fost marcat de Nuno Viveiros, în mintul 71.