Cristian Pustai, antrenorul echipei de fotbal Gaz metan Mediaş, a declarat că speră să se salveze de la retrogradare, după meciurile din returul campionatului actual.
"Noi sperăm să ne salvăm de la retrogradare, în meciurile din retur, după întâlnirile cu formaţiile din Constanţa, Iaşi şi Târgu-Jiu, echipe care vor lupta până în ultima etapă pentru a se salva", a spus tehnicianul.
Înaintea partidei de duminică, unde adversar este Farul Constanţa, Pustai a menţionat "Din nou va fi un meci foarte greu cu o echipă obişnuită cu lupta pentru evitarea retrogradării. În ultimii patru ani, formaţia Farul Constanţa s-a salvat în extremis. Jucăm cu o formaţie destul de bună a campionatului nostru, dar să sperăm că vom obţine cele trei puncte puse în joc, deoarece este ultimul joc din acest tur de campionat pe teren propriu".
Cristian Pustai a mai precizat: "Dorim să terminăm acest tur cu cel puţin 18 puncte în clasament. Vrem trei puncte în partida cu Farul Constanţa, apoi vom mai vedea". În prezent, Gaz metan Mediaş ocupă locul 14 în clasament, cu 15 puncte, iar în ultimele două etape ale turului, va juca acasă cu Farul Constanţa, şi în deplasare, cu CFR Cluj.
În privinţa lotului avut la dispoziţie, Pustai a spus: "Mijlocaşul Doru Dudiţă va putea să joace măcar câteva minute, după cinci săptămâni de absenţă".
În finalul declaraţiei sale, Pustai a menţionat că ne aflăm doar la finalul primei jumătăţi de campionat, iar în retur se pot întâmpla multe lucruri, mai ales între echipele care vor nu retrogradeze, care vor avea meciuri foarte aspre, în întâlnirile directe.
Ionuţ Buzean: Vrem victoria în meciul cu echipa din Constanţa
Ionuţ Buzean, fundaşul echipei de fotbal Gaz metan Mediaş a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte la finalul acestui tur de campionat un loc liniştitor în clasament, drept cadou pentru suporteri şi pentru înteaga echipă. "Ne aşteaptă trei luni de pauză. Sperăm ca la finalul acestui tur să avem un loc liniştitor în clasament, acesta este cadoul nostru pentru suporterii care ne-au susţinut, precum şi pentru întreaga echipă", a declarat Ionuţ Buzean. În continuare, jucătorul a spus: "Pentru atingerea acestui obiectiv, este necesar să obţinem duminică 3 puncte în meciul cu Farul Constanţa. Este de fapt un meci de 6 puncte. Vreau să continuăm meciurile bune desfăşurate pe teren propriu, în faţa suporterilor". Întrebat câte puncte crede că va obţine Gaz metan Mediaş în ultimele două meciuri ale turului actualei ediţii de campionat, cu Farul Constanţa acasă şi în deplasare, cu CFR Cluj, Buzean a spus: "Este importantă victoria în primul meci, cu echipa din Constanţa, apoi vom vedea ce putem face la Cluj".
Meciul Gaz metan Mediaş - Farul Constanţa, din etapa a 16-a a Ligii I la fotbal, va avea loc duminică, 23 noiembrie, de la ora 14:00.