Echipa naţională a Ucrainei a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Ţării Galilor, într-un meci amical disputat la Kiev, cele două selecţionate fiind calificate la turneul final al Campionatului European din Franţa.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Andriy Yarmolenko, în minutul 28.
Ucraina face parte din grupa C la Campionatul European, alături de formaţiile Germaniei, Irlandei de Nord şi Poloniei.
Ţara Galilor se află în grupa B la Euro-2016, alături de echipele Angliei, Rusiei şi Slovaciei.