Echipa de fotbal Dinamo Kiev a câştigat cel de-al 13-lea titlu de campioană a Ucrainei din istoria sa, după victoria cu scorul de 3-2 înregistrată duminică în faţa formaţiei Tavria Simferopol.
Gruparea din Kiev, la care evoluează românii Tiberiu Ghioane şi Florin Cernat, nu mai poate fi ajunsă, în cele trei etape care au mai rămas până la finalul sezonului, de ocupanta locului secund, Şahtior Doneţk (care a dispus cu 3-0 de FC Harkov), diferenţa dintre cele două echipe din fruntea clasamentului fiind de 12 puncte.
Şahtior, formaţie pregătită de Mircea Lucescu, s-a revanşat însă în Cupa UEFA, unde a reuşit să o elimine în semifinale pe Dinamo Kiev, urmând să întâlnească pe 20 mai, în finala de la Istanbul, echipa germană Werder Bremen.
De la declararea independenţei Ucrainei, în august 1991, Dinamo Kiev a câştigat 13 din cele 18 campionate disputate, 4 titluri au fost cucerite de Şahtior (2002, 2005, 2006 şi 2008) şi unul de Tavria Simferopol, în primul sezon (1991-1992).
1 |
Dinamo Kiev |
70 |
27 |
23 |
1 |
3 |
65 |
18 |
47 |
2 |
Sahtior Donetsk |
58 |
27 |
17 |
7 |
3 |
42 |
15 |
27 |
3 |
Metalist Harkov |
53 |
27 |
15 |
8 |
4 |
41 |
23 |
18 |
4 |
Metalurg Donetsk |
45 |
27 |
13 |
6 |
8 |
33 |
24 |
9 |
5 |
Vorskla Poltava |
43 |
27 |
12 |
7 |
8 |
27 |
23 |
4 |
6 |
Dniepr Dnepropetrovsk |
42 |
27 |
11 |
9 |
7 |
29 |
22 |
7 |
7 |
Metalurg Zaporozje |
42 |
27 |
11 |
9 |
7 |
26 |
25 |
1 |
8 |
Tavria Simferopol |
33 |
27 |
9 |
6 |
12 |
36 |
39 |
-3 |
9 |
Chernomorets Odessa |
32 |
27 |
10 |
2 |
15 |
30 |
39 |
-9 |
10 |
Krivbass Krivoi Rog |
32 |
27 |
8 |
8 |
11 |
21 |
32 |
-11 |
11 |
Karpaty Lvov |
31 |
27 |
7 |
10 |
10 |
30 |
30 |
0 |
12 |
Zarya Lugansk |
28 |
27 |
7 |
7 |
13 |
27 |
41 |
-14 |
13 |
FK Lvov |
25 |
27 |
6 |
7 |
14 |
21 |
34 |
-13 |
14 |
Arsenal Kiev |
25 |
27 |
6 |
7 |
14 |
20 |
33 |
-13 |
15 |
Illychivets Mariupol |
20 |
27 |
5 |
5 |
17 |
26 |
50 |
-24 |
16 |
FK Harkov |
15 |
27 |
2 |
9 |
16 |
16 |
42 |
-26 |