|






























|

Federația Română de Fotbal a anunțat că suprafața de joc de pe Național Arena, care s-a deteriorat chiar la primul joc pe care l-a găzduit, România-Franța (0-0), din preliminariile EURO 2012, va fi înlocuită în "maximum două săptămâni", de "o altă companie" decât cea care a montat inițial gazonul.

Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat că vineri, după o ședință la UEFA, se va stabili dacă se vor putea sau nu juca meciuri din cupele europene pe Arena națională. "Astăzi, o comisie de la UEFA a făcut o ședință în regim de urgență cu factori din Federație", a spus Stan.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că UEFA nu a interzis disputarea meciurilor pe Arena Națională și nici nu o va face, precizând însă că gazonul nu mai poate rezista decât pentru un singur meci. "Stadionul este deschis, băi, fraților", a spus Dragomir.

Antrenorul formației Dinamo București, Liviu Ciobotariu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa sa trebuie să rupă tradiția și să câștige partida de la Vaslui, de duminică, din cadrul etapei a 6-a a Ligii 1. "Ne dorim foarte mult să continuăm seria victoriilor", a spus Ciobotariu.

Fundașul Srdian Luchin a fost prezentat oficial de Dinamo București, joi, într-o conferință de presă, în care s-a declarat onorat că va juca la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare. "Mă bucur și sunt onorat că am ajuns la Dinamo, o echipa de tradiție", a declarat Luchin.

Finanțatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, vrea mai mult de la formația antrenată de Jorge Costa, "feroviarii" suferind două înfrângeri surprinzătoare în primele cinci etape. Paszkany spune că nu mai acceptă pași greșiți în următoarele partide și îi cere echipei să arate, prin joc, că se poate lupta la titlu și Cupa României.

ÃŽncepând de duminică, timp de șase etape, "U" va avea meciuri exclusiv contra unor echipe din zona inferioară a clasamentului. Programul lasă Universității drum liber spre întărirea poziției din clasament. "Studenții" vor avea șase meciuri în care, cu o singură excepție, întâlnesc echipe clasate sub ei în sezonul trecut.

Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a mărturisit că mai multe cluburi îi doresc pe cei doi jucători, pe care i-a declarat "netransferabili". Parcursul bun al Universității din finalul campionatului trecut și din acest început de sezon le-a ridicat cota mai multor "studenți".

Suspendat două etape pentru cartonașul roșu încasat cu Astra Ploiești, Boștină va privi de pe margine meciul cu Chiajna, din etapa următoare. ÃŽn locul căpitanului Universității Cluj va intra, cel mai probabil, Elias Bazzi, încercat de Ionuț Badea pe acest post în mai multe rânduri.

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a comentat pe seama situației goalkeeper-ului portughez Nuno Claro, tras între timp pe "linie moartă" după transferul conaționalilor săi, Daniel Fernandes și "Beto". "Acum avem patru portari în lot, Amadio este ultimul din echipa mare", a precizat oficialul din Gruia.

Antrenorul echipei CFR Cluj, Jorge Costa, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Oțelul Galați este o formație extrem de puternică, în ciuda începutului mai slab de sezon, dar elevii săi sunt pregătiți să o înfrunte. Partida Oțelul Galați - CFR Cluj se va disputa vineri, de la ora 21:30.

Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, a declarat, marți, că formația Oțelul Galați pornește ca favorită în duelul direct, de 6neri seară, din etapa a 6-a a Ligii 1. "Oțelul e echipa campioană și are prima șansă, dar mergem acolo să câștigăm. Suntem o familie, trebuie să avem răbdare cu noii jucători", a spus Cadu.

Claudiu Niculescu, vrea să se retragă la finalul campionatului, dar cu cel puțin un trofeu câștigat în tricoul Universității. "Clau-gol" și-ar dori ca finala Cupei României din acest an să se dispute pe Cluj Arena, dar nu oricum, ci cu "U" în finală și ridicând deasupra capului un ultim trofeu al carierei:

Clubul Oțelul Galați va prezenta miercuri, 7 septembrie, ținuta pentru competiția Champions League, la Băneasa Shopping City din București, la ora 11:00. După cum informează site-ul oficial al clubului, acest eveniment fusese programat inițial pentru luni, apoi pentru marți, iar acum a fost preferată ziua de miercuri.

Fundașul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu a fost audia în calitate de martor, la Tribunalul București, în dosarul transferurilor din fotbal. Inițial, Cristi Chivu fusese plasat la sfârșitul listei de martori, însă avocatul său i-a solicitat judecătorului ca fotbalistul să fie audiat cu...

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că mijlocașul Mateus Fonseca, adus de la Sporting Lisabona, este ultimul transfer al verii pentru formația clujeană. Iuliu Mureșan a spus că jucătorul portughez, în vârstă de 18 ani, va evolua în primă fază pentru formația secundă a clubului, din Liga 3.

Fundașul Dragoș Grigore a declarat, luni, că echipa Dinamo își propune să câștige meciul cu FC Vaslui, din etapa a 6-a a Ligii 1, și să pună capăt "seriei negre" pe care o are cu formația vasluiană. "Cu FC Vaslui e un meci de trei puncte, va fi dificil pentru că e o echipă foarte bună a campionatului", a spus Grigore.

Dorinel Munteanu exclude orice aranjament cu formația din Gruia, blat vehiculat de adversarii din Liga 1 după ce în sezonul trecut Oțelul a învins la Cluj și a ieșit campioană. Munteanu răspunde atacurilor lui Adrian Porumboiu, finanțatorul Vasluiului vorbind despre un posibil aranjament la meciul dintre Oțelul și CFR.

Echipa Steaua București a coborât două poziții și ocupă locul 76, cu 133 de puncte, în clasamentul pe luna august al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie. Adversarele Stelei în grupa J se află pe următoarele poziții:

Fotbalistul argentinian a jucat aproape 70 de minute contra Bihorului pe postul de "play-maker" acolo unde e folosit, de regulă, Gabriel Boștină, suspendat pentru următoarele două partide ale Universității. Clujenii au învins sâmbătă cu 2-0 formația FC Bihor, din Liga 2.

Fotbalistul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, în vârstă de 34 de ani, a promovat Bacalaureatul în a doua sesiune, cu media generală 7,06. Dănciulescu a obținut următoarele note: Limba română - 7,30; Matematică - 7,10, Anatomie - 6,80, Competențe digitale - experimentat.

Mijlocașul Cosmin Gângioveanu, care a evoluat ultima oară la Universitatea Craiova, a semnat un contract pe o perioadă de 4 ani cu FC Rapid, a anunțat gruparea bucureșteană pe site-ul oficial. Fostul mijlocaș stânga al Științei va avea un salariu anual de 120.000 de euro în Grant. Gângioveanu, internațional de tineret.

Formația Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0, echipa din liga a doua FC Bihor, într-un meci amical. Golurile echipei clujene au fost marcate de Laurențiu Marinescu '48 și Adrian Cristea '68. ÃŽn minutul 75 a intrat și senegalezul de 18 ani Pape Diouf, care a avut câteva driblinguri aplaudate de asistența.

Formația Oțelul Galați a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Tiraspol, într-un meci amical disputat în Republica Moldova, informează site-ul oficial al clubului din Liga 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Liviu Antal, în minutul 87. Oțelul Galați a jucat în următoarea formulă:

Echipa Rapid București a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de formația italiană Bologna, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul Dall'Ara din Bologna, informează site-ul oficial al grupării din Serie A. Golurile învingătorilor au fost marcate de Di Vaio '24 din penalti și Paponi '75.

Echipa CFR Cluj a învins, vineri, cu scorul de 3-0, formația FCM Târgu-Mureș, într-un meci amical disputat la Cluj-Napoca. Golurile au fost marcate de Subotici (autogol) '34, Weldon '55 și Kapetanos '82. Antrenorul echipei CFR, Jorge Costa, a început meciul cu următoarea echipă:

Atacantul portughez Rui Pedro a semnat un contract cu formația CFR Cluj, el urmând să poarte tricoul cu numărul 30 la echipa pregătită de Jorge Costa, informează site-ul oficial al grupării din Gruia. CFR Cluj a mai reușit, joi, să semneze un contract și cu portarul portughez "Beto".

Bună seara, tuturor vizitatorilor noștri.

Tehnicianul Farului, Marian Pană, a declarat că, la meciul CS Otopeni - Farul, există orgolii suplimentare, întrucât a evoluat o bună perioadă de timp la echipa adversă.

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că portarul echipei FC Porto, Antonio Alberto Bastos Pimparel Beto, va evolua un sezon sub formă de împrumut la formația condusă de Răzvan Lucescu. "Astăzi am obținut împrumutul de la Porto al lui Beto, a afirmat George Copos.

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, anunță că echipa din Gruia s-ar putea îmbogăți în perioada următoare. După ce i-a vândut în Portugalia și Rusia pe Pereira și Traore, CFR Cluj poate profita de pe urma lor. Președintele Iuliu Mureșan mizează pe Alvaro Pereira, fotbalist ce poate umfla conturile echipei "feroviare".

Iadul pe pământ al fostului atacant Viorel Turcu pare a nu avea limită. După ce în urmă cu ceva ani i s-a amputat un picior în urma unui accident suferit, iată că în aceste zile l-a pierdut și pe celălalt. De câteva zile se află la Spitalul Colentina, secția ortopedie, acolo unde a suferit greaua intervenție chirurgicală.

Deși s-a recuperat după o gravă accidentare, italianul din ofensiva CFR-ului va părăsi Gruia și va evolua în campionatul Italiei. Oficialii clubului au încercat să-i micșoreze salariul, invocând fragilitatea sa fizică. Atacantul s-a recuperat însă după accidentarea la tendon suferită la începutul anului și este așteptat la...

Deși le-ar surâde să împartă noua arenă a orașului cu rivalii de la "U", elevii lui Jorge Costa recunosc că și-ar dori mai degrabă să evolueze pe stadionul din Gruia. ÃŽn schimb, "studenții" consideră că doar Universitatea Cluj este îndreptățită să folosească amplasamentul fostului stadion "Ion Moina".

Titular în toate partidele disputate de Universitatea Cluj în acest debut de campionat, Lukasz Szukala a dezvăluit o parte dintre secretele evoluțiilor bune ale Universității Cluj. Fundașul central, unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Liga 1, crede că unitatea și jocul colectiv bine pus la punct de tehnicianul...

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a fost sancționat de Comisia de Disciplină a LPF cu o etapă de suspendare și o penalitate financiară de 360 de lei, a declarat președintele comisiei, Ion Neagu. Răzvan Lucescu a fost sancționat pentru că a fost trimis în tribună, pentru proteste, în minutul 90 al partidei...

Fostul fundaș al echipei Poli Timișoara, Srdjan Luchin, a semnat, miercuri, un contract pentru următoarele cinci sezoane cu formația Dinamo București, a anunțat președintele clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, Nicolae Badea. Luchin a efectuat deja vizita medicală pentru transferul la Dinamo.

Mijlocașul Bănel Nicoliță va fi transferat la gruparea franceză AS Saint-Etienne, locul 8 după patru etape din Ligue 1, a declarat, marți, finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali. "Ne-am înțeles cu francezii, Bănel a jucat ultimul meci la Steaua. Nu e importantă suma de transfer", a declarat Becali.

Mijlocașul Gabriel Boștină este de luni noul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al clubului Universitatea Cluj. "Sunt cu adevărat fericit să știu că viitorul meu este la Cluj. Mi-am dorit lucrul acesta foarte mult", a declarat căpitanul echipei pe site-ul oficial al clubului.

Clubul Udinese Calcio a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că a achiziționat, cu titlu definitiv, drepturile sportive ale jucătorului Gabriel Torje, de la Dinamo, care a semnat un acord pe cinci sezoane. Site-ul citat mai notează că Torje este supranumit "Messi de Romania", are 1,67 metri și 64 de kilograme.

CFR 1907 Cluj - Sportul Studentesc Bucuresti 6 - 1, Vointa Sibiu - Pandurii Targu-Jiu 0 - 0, Astra Ploiesti - Universitatea Cluj 0 - 0, FC Brasov - FC Vaslui 1 - 2, Ceahlaul Piatra-Neamt - Rapid Bucuresti 1 - 2, Dinamo Bucuresti - Otelul Galati 2 - 1, Steaua Bucuresti - FCM Targu-Mures 2 - 0, Concordia Chiajna - Petrolul Ploiesti 0 - 2, CS Mioveni - Gaz Metan Medias 4 - 2.

Atacantul brazilian Weldon Santos de Andrade ar putea bifa primul meci oficial pentru CFR Cluj peste două săptămâni, tocmai împotriva campioanei Oțelul Galați, după ce weekendul trecut oficialii formației din Gruia au primit "undă verde" din partea celor de la FIFA pentru a-l transfera.

Oficialii "vișiniilor" au și o variantă de rezervă, solicitând 15 milioane de euro de la Consiliul Județean (CJ) Cluj pentru a-și moderniza propria arenă. ÃŽn acest mod, ar renunța la ideea de a juca pe amplasamentul fostului stadion Ion Moina, casa Universității Cluj.

Formația Steaua a învins echipa FCM Târgu-Mureș, scor 2-0 (1-0), duminică, într-un meci disputat la Ploiești, în cadrul etapei a 5-a a Ligii 1. Golurile au fost înscrise de Geraldo Alves (45) și Novak Martinovici (87). Brandan a ratat în minutul 69, un penalti acordat după un fault al lui Iencsi la Tatu.

Dinamo București a învinscu 2-1 (1-0) pe Oțelul Galați, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii 1. Pentru Dinamo au marcat Moți '22 și M. Niculae '80, în timp ce pentru Oțelul a înscris Costin '72. La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, din care circa 100 de fani gălățeni.

Patru dintre suporterii Stelei arestați după meciul de joi, de la Sofia, cu ȚSKA (1-1), au fost amendați cu sume cuprinse între 300 și 400 de leva (între 650 și 870 de lei) pentru acte de vandalism, în timp ce celui de-al cincilea i s-a interzis participarea la evenimente sportive în Bulgaria timp de un an.

Candidate la promovare în Liga I în acest sezon, FC Farul și Viitorul Constanța s-a anihilat reciproc în derby-ul etapei a 2-a a Ligii a II-a, desfășurat vineri seară, pe stadionul "Farul", scor 0-0.

CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (1-1), echipa Sportul Studențesc, în primul meci din etapa a 5-a a Ligii 1. Golurile gazdelor au fost marcate de Sougou '38, Mureșan '51, Renan Garcia '52, De Zerbi '69, Bastos '87 și Kapetanos '90+2. Pentru Sportul a înscris Târnăcop, în minutul 27.

Formația Rapid va întâlni echipele PSV Eindhoven (Olanda), Hapoel Tel-Aviv (Israel) și Legia Varșovia (Polonia), în grupa C a Europa League, conform tragerii la sorți de vineri, de la Monte Carlo. Faza grupelor se va desfășura în perioada 15 septembrie - 15 decembrie.

Formația Steaua București va întâlni echipele Schalke 04 (Germania), Maccabi Haifa (Israel) și AEK Larnaca (Cipru) în grupa J a Europa League, conform tragerii la sorți de vineri, de la Monte Carlo. La Schalke evoluează și Ciprian Marica. Faza grupelor se va desfășura în perioada 15 septembrie - 15 decembrie.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|