|






























|

Antrenorul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, susținută înaintea partidei cu Maccabi Haifa, contând pentru grupa J a Europa League, că jucătorii săi trebuie să învingă pentru a face uitată umilința din Israel, când "roș-albaștrii" au pierdut cu 0-5.

Echipa Steaua București a coborât zece poziții și ocupă locul 84, la egalitate cu Borussia Dortmund, în clasamentul pe luna octombrie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.

Finanțatorul formației "U" Cluj, Florian Walter, a dezmințit informațiile apărute ieri în presa centrală, potrivit cărora acesta ar fi fost tentat să numească în vară un nou antrenor pe banca tehnică a echipei, în persoana lui Gică Hagi. Walter a admis faptul că în trecut i-a prezentat "Regelui" proiectul său de la Cluj.

Atacantul sârb Miroslav Radovici (Legia Varșovia) a declarat că pentru echipa sa meciul cu Rapid de joi, din Grupa C a Europa League, este cel mai important al sezonului, iar Alexa și Pancu sunt cei mai periculoși jucători ai adversarei. "Vom mânca iarbă, vom da totul să învingem", a spus Radovici.

Antrenorul Elisha Levi (Maccabi Haifa) a declarat că echipa sa va trebui să arate determinare și implicare în meciul cu Steaua din Europa League, deoarece echipa română va dori să se răzbune după înfrângerea cu 0-5 din Israel, informează publicația Sport 5. "Cu siguranță va fi foarte greu la București", a spus Levi.

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că un egal în Liga Campionilor, cu Manchester United, ar fi un vis pentru el. "Un egal ar fi un vis. Toată lumea are emoții, dar sperăm ca acestea să dispară cu zece minute înainte să înceapă meciul", a spus Munteanu.

Dragoș Enache, suporterul Petrolului care l-a lovit pe fundașul stelist George Galamaz, a făcut recurs împotriva măsurii de arestare preventivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova. Judecătoria Ploiești a emis, aseară, un mandat de arestare preventivă pe numele suporterului.

Antrenorul echipei Legia Vașovia, Maciej Skorza, a declarat că jucătorii săi nu se tem de meciul cu Rapid din Europa League, dar că trebuie să fie concentrați pentru că formația română își joacă "ultima carte", informează publicația poloneză Onet. "Nu trebuie să ne temem de meciul de joi", a spus Skorza.

Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat că Oțelul Galați a fost foarte bine organizată în defensivă în primele două meciuri din grupa C, deși a pierdut, iar partida de miercuri poate aduce formației sale trei puncte importante. "Meciurile Oțelului cu Basel și Benfica au fost strânse", a spus Ferguson.

Managerul general al echipei Petrolul Ploiesti, Valeriu Rachita, a declarat ca oamenii firmei care asigura paza in incinta stadionului "Ilie Oana" nu stiau daca pot se alerge dupa suporterul intrat pe teren, duminica, in timpul partidei cu Steaua si care l-a lovit pe fundasul stelist George Galamaz.

Otelul Galati - Gaz Metan Medias 1 - 0, Ceahlaul Piatra-Neamt - Vointa Sibiu 2 - 1, Universitatea Cluj - Dinamo Bucuresti 0 - 0, FC Vaslui - FCM Targu-Mures 4 - 0, Rapid Bucuresti - Astra Ploiesti 3 - 2, Petrolul Ploiesti - Steaua Bucuresti 0-2 (SUSPENDAT), Concordia Chiajna - CS Mioveni 3 - 1, FC Brasov - CFR 1907 Cluj 1 - 2.

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, la ieșirea de la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a depus actele Comitetului Executiv referitoare la dezafilierea echipei de fotbal Universitatea Craiova care demonstrează că legislația românească a fost respectată.

Antrenorul Alex Ferguson a declarat că se așteaptă ca echipa sa să învingă Oțelul Galați în meciul de miercuri din grupa C a Ligii Campionilor, iar apoi să lupte cu Benfica pentru primul loc, informează site-ul oficial al grupării britanice. "Nu cred că vor fi multe schimbări în echipă", a spus Alex Ferguson.

Arbitrul croat Mario Strahonja va conduce la centru partida Manchester United - Oțelul Galați, programată miercuri, la ora 21:45, pe stadionul Old Trafford, în grupa C a Ligii Campionilor. Strahonja a arbitrat un meci al naționalei României, în septembrie 2008, scor 1-0 cu Insulele Feroe, în preliminariile CMdin 2010.

Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, luni, într-un comunicat, că îi va acționa în justiție pe suporterul care l-a lovit pe jucătorul stelist George Galamaz și pe cei care au aruncat cu petarde pe teren, la partida din etapa a 12-a a Ligii 1. "FC Petrolul Ploiești regretă situația creată", se arată în comunicat.

Presa internațională a scris, luni, despre incidentele de la meciul Petrolul Ploiești - Steaua, ce au dus la suspendarea jocului, calificând drept "nebunească" partida și "brutală" agresiunea a cărei victimă a fost stelistul George Galamaz. "Agresiune brutală asupra jucătorului Galamaz, de la Steaua", a titrat MundoD.

Suporterul care l-a lovit pe fundașul echipei Steaua, George Galamaz, în timpul meciului cu Petrolul a fost reținut de procurori, el fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și port fără drept de armă în incinta unei arene sportive.

Clubul Petrolul Ploiești riscă patru etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua, iar steliștii Răzvan Stanca și Novak Martinovici câte șase etape, conform regulamentului, au declarat surse din cadrul LPF. Martinovici și Stanca riscă maxim șase etape de suspendare pentru lovire.

Medicul echipei Steaua, Radu Paligora, a declarat că fundașul George Galamaz, transportat la Spitalul Militar după ce a fost lovit de un suporter la meciul cu Petrolul, nu are fractură, el suferind un traumatism craniocerebral, și se află în afara oricărui pericol.

Petrolul - Steaua a fost suspendat după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză, declanșate în urma intrării pe teren a unui suporter al echipei gazdă. Crainicul stadionului a făcut acest anunț la aproximativ jumătate de oră după ce jocul a fost întrerupt pentru zece minute și echipele au fost trimise la cabine.

FC Rapid a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (3-2), echipa Astra Ploiești, într-o partidă din etapa a 12-a a Ligii 1, în care Ovidiu Burcă a deschis scorul în secunda 32. Golurile rapidiștilor au fost marcate de Burcă '1, Herea '11, din penalti, și Surdu 45+1, în timp ce pentru ploieșteni a marcat Mihalache '34 și '40.

Dinamo a remizat în deplasare, scor 0-0, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 1, în care de la gazde s-au accidentat doi fundași în prima repriză. ÃŽn minutul 55, fanii au aprins mai multe torțe, mai întâi galeria gazdelor în două rânduri, iar apoi cea a oaspeților.

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, este nemulțumit de faptul că jucătorii săi sunt transformați în "golani" de conducătorii altor cluburi, în condițiile în care aceștia sunt de fapt victimele după meciul cu Steaua, deoarece portarul Dănuț Coman a fost cel accidentat.

Oțelul Galați a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Gaz Metan Mediaș, în primul meci al etapei a 12-a a Ligii 1. Golul a fost marcat în minutul 47 de Sârghi, care a trimis mingea în poartă cu un șut din șapte metri, după ce balonul a ajuns la el dintr-o deviere a apărării la un șut puternic al lui Giurgiu.

George Copos, principalul finanțator al echipei de fotbal Rapid București, a anunțat înființarea Academiei Rapid. El a menționat: "Vom înființa Academia Rapid, care se va ocupa de juniori, copii și echipa a doua. Aici va lucra un profesor care a mai fost la Rapid București".

Arbitrul bucureștean Alexandru Deaconu va conduce meciul dintre Universitatea Cluj și Dinamo București, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21,30, pe "Arena Cluj", în etapa a 12-a a Ligii 1 de fotbal. Gălățeanul Marius Bocăneală va arbitra partida dintre Ceahlăul și Voința Sibiu, care se va juca tot sâmbătă.

Petrolul Ploiești va juca pe 12 noiembrie un meci amical cu formația sârbă Partizan Belgrad, pe stadionul "Ilie Oană", anunță site-ul clubului prahovean de fotbal. Petrolul a primit vineri confirmarea oficială a disputării meciului de verificare cu liderul la zi din campionatul Serbiei.

Fundașul dinamovist Dragoș Grigore a declarat că în cazul echipa sa va obține șase puncte din meciurile cu Uniersitatea Cluj și CFR Cluj nicio altă formație nu se va mai putea apropia în clasamentul Ligii 1. "Vom avea un meci complicat, așa a fost și anul trecut", a declarat Grigore.

Starea gazonului nu s-a ameliorat după ultimele meciuri din cauza unui aspect mai puțin întâlnit: stoluri de sute de ciori au săpat pentru a ascunde nuci în teren! Gazonul de pe Cluj Arena a prezentat mici probleme la ultima partidă, cea cu Brașov, jucătorii celor două echipe având ușoare probleme de a-și păstra echilibrul.

Oficialii Universității au admis că au început deja căutările pentru a întări echipa la finalul turului. Ținta numărul unu rămâne găsirea unui fundaș central. Oficialii lui "U" au admis că au început deja să caute întăriri, însă fără să vorbească prea multe despre fotbaliștii pe care-i urmăresc.

Ioan Ovidiu Sabău mărturisește că ratarea Mondialului din 1994 nu l-a afectat atât de tare ca ruptura de fanii Universității. Moțu' vrea să se împace cu suporterii și, în premieră, oferă răspunsuri la capetele de acuzare. "Sunt un produs 100% al Universității Cluj. Aceasta e echipa la care țin cel mai mult", a spus Sabău.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, a lăudat adversara de sâmbătă, Dinamo București, spunând că are o forță ofensivă bună și că merită să fie pe primul loc în urma prestațiilor din acest sezon. "Avem atuul fanilor și sper eu ca și a terenului propriu", a spus Ionuț Badea.

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat că echipa sa trecut peste toate probleme întâmpinate și că își dorește ca jucătorii săi să câștige trei, patru meciuri la rând în campionat, pentru a se apropia de locurile fruntașe. "Am trecut peste toate problemele întâmpinate la echipă", a declarat Dorinel Munteanu.

Președintele Valeriu Argăseală a declarat că FC Steaua se va adresa Comisiei de Recurs, după ce Comisia de Disciplină a LPF a respins ca neîntemeiat memoriul depus de clubul stelist împotriva jucătorilor rapidiști Coman, Pancu și Rui Duarte și l-a suspendat pentru trei etape pe Prepeliță.

Mijlocașul Andrei Prepeliță de la Steaua București, precum și jucătorii Dan Alexa și Ezequias Tavares, de la Rapid București, eliminați în meciul direct din cadrul etapei a 11-a a Ligii 1, au fost suspendați câte trei etape de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Fotbaliștii echipei FC Argeș au depus coroane și au aprins lumânări la mormântul lui Nicolae Dobrin din Cimitirul Militar Sfântul Gheorghe din Pitești, miercuri, la patru ani de la dispariția fostului fotbalist. La cimitir și-au anunțat prezența și membrii galeriei formației FC Argeș Pitești.

Partida dintre Petrolul și Steaua, programată, duminică, în cadrul etapei a 12-a, se va disputa cu casa închisă, clubul anunțând că pentru acest meci mai sunt disponibile în acest moment doar 200 de tichete de intrare. Noua arenă din Ploiești are o capacitate de 15.000 de locuri și a fost inaugurată la 24 septembrie.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, într-o emisiune televizată, că îi va da o palmă portarului Dănuț Coman, după ce a auzit că acesta l-a lovit pe Andrei Prepeliță după derbiul de luni, dar rapidistul afirmă că este prieten cu mijlocașul stelist și că s-au împăcat deja.

"U" Cluj dorește să obțină toate cele trei puncte puse în joc, la confruntarea din etapa viitoare, cu liderul la zi, Dinamo, din campionat. Astfel, directorul executiv al clubului Universitatea Cluj, Cosmin Irimiș, precum și atacantul brazilian Gabriel Machado, sunt foarte optimiști înaintea meciului cu Dinamo.

Directorul general al ArcelorMittal Galați, Thierry Le Gall, a precizat, marți, într-un comunicat, că "problema salariilor la Oțelul a fost rezolvată", după ce jucătorii au amenințat, vineri, că nu vor intra pe teren la meciul cu FCM Târgu-Mureș, deoarece nu și-au primit primele pentru titlu.

Președintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat, marți, că arbitrajul lui Alexandru Tudor la derbiul Steaua - Rapid, scor 0-0, a fost cu mult peste nivelul jocului, chiar dacă în timpul partidei au fost eliminați trei fotbaliști. "Arbitrajul de aseară a fost mult peste nivelul jocului", a spus Crăciunescu.

Finanțatorul Florian Walter a declarat că echipa sa este "în obiectiv" și are "încredere totală" în staff-ul tehnic și în jucători, în ciuda informațiilor apărute în presă. "Universitatea Cluj este în obiectiv, nu există probleme la nivelul jucătorilor și antrenorilor", a precizat Florian Walter".

Ilie Stan, antrenorul echipei Steaua București, a declarat după meciul cu Rapid că e trist deoarece formația sa nu a câștigat meciul din etapa a 11-a a Ligii 1. "Sunt puțin trist, pentru că nu am reușit să câștigăm cele trei puncte. Am încercat să le țin trează concentrarea vizavi de joc", a declarat Ilie Stan.

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei Rapid București, a declarat luni seara, după derby-ul cu Steaua, că formația sa a câștigat un punct în acest joc, terminat la egalitate, 0-0. "A fost un joc cu două reprize diferite. Pe prima am controlat-o și gestionat-o mai bine, cu un pressing bun, avansat", a afirmat Lucescu.

Gaz Metan - Sportul 3 - 1, Pandurii - U Cluj 1 - 0, Vointa Sibiu - Concordia 1 - 0, CFR Cluj - Ceahlaul 2 - 1, FCM Targu Mures - Otelul 1 - 2, CS Mioveni - Petrolul Ploiesti 0 - 0, Dinamo Bucuresti - FC Brasov 0 - 0

Steaua și Rapid au remizat pe Arena Națională, scor 0-0, în derbiul etapei a 11-a a Ligii 1, în care centralul Alexandru Tudor a eliminat doi jucători de la echipa antrenată de Răzvan Lucescu și unul de la gruparea pregătită de Ilie Stan. Partida s-a disputat, în premieră pentru Arena Națională, cu acoperișul închis.

Programul partidelor care se vor disputa în etapele a 13-a, a 14-a și a 15-a din Liga 1: Etapa a 13-a, Vineri, 4 noiembrie, CS Mioveni - Ceahlăul, ora 20:30 - Digi TV, Sâmbătă, 5 noiembrie, Voința Sibiu - FC Brașov, ora 14:00 - Digi TV, Astra - Petrolul Ploiești, ora 19:00 - Digi TV, CFR Cluj - Dinamo, ora 21:00 - Digi TV.

ÃŽmprumutat de CFR până în vară, portarul Antonio Alberto Beto a avut o clauză prin care se putea întoarce în orice moment la Porto dacă era chemat de clubul său. Vizita lui Iuliu Mureșan în Portugalia a avut pe ordinea de zi, printre altele, și scoaterea acestei clauze din contractul de împrumut.

Finantatorul lui "U", Florian Walter, e "foc si pară" pe centralul partidei cu Pandurii, după ce acesta a anulat un gol marcat de Bazzi si a arătat două "rosii" "studentilor". ÃŽnfrângerea cu Pandurii Târgu-Jiu si arbitrajul lui Sebastian Coltescu l-au scos din sărite pe finantatorul Universitătii, Florian Walter.

Dinamo a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația FC Brașov, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 1. Galeria dinamovistă a strigat împotriva conducerii clubului și a președintelui LPF, Dumitru Dragomir, singurul aclamat fiind Cornel Dinu. Au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|