|






























|

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sand, a lansat ieri varianta ca noul stadion din Cluj să fie inaugurat cu un meci de gală, între România 2000 și Italia 2000, echipe care au jucat un sfert de finală la Campionatul European din acel an, în care "azurri" au ajuns până în ultimul act.

Formația "universitară" își ia toate măsurile de siguranță pentru a nu avea emoții sezonul următor la îndeplinirea obiectivelor, clasarea între primele cinci și accederea în finala Cupei României. Finanțatorul lui "U", Florian Walter, vrea să mai transfere doi fotbaliști importanți din campionatul intern.

Antrenorul echipei "U" Cluj, Ionu Badea, a declarat înainte de începerea sezonului 2011-2012 al Ligii 1, că atuurile formației sale sunt omogenitatea, stabilitatea financiară, dar mai ales fanii. Meciul CS Mioveni - Universitatea Cluj, din prima etapă a Ligii 1, se va disputa vineri, de la ora 22:00.

Claudiu Niculescu, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă că nu se gândește la câștigarea titlului în Liga 1, în ciuda laudelor primite de la mai mulți conducători de club. Niculescu a adăugat că principalul obiectiv al echipei rămâne clasarea pe unul dintre primele cinci locuri în Liga 1.

FC Universitatea Cluj va întâlni formația italiană Lazio Roma, într-o partidă amicală ce se va disputa pe data de 6 august, de la ora 19:00 (ora României), pe stadionul din localitatea Fiuggi (45 kilometri distanță de Roma). "Sunt convins ca vom lăsa o impresie frumoasă după aceasta partidă", a declarat Florian Walter.

Ionuț Badea și-a testat elevii într-un amical cu FC Baia-Mare și cunoaște în linii mari primul "11" pe care îl va trimite în teren. Inovația pe care o propune este reprofilarea lui Gabi Boștină, mijlocașul de creație trecând în rol de închizător, mutare care îi scade însă randamentul.

"U" Cluj a învins pe FC Baia-Mare, scor 3-0. Partida a avut două reprize de câte o oră. Golurile au fost marcate de Niculescu, în minutul 30, Tony, în minutul 119, și Cojocnean, în minutul 120. "A fost un antrenament complex și este bine că am obținut un rezultat pozitiv", a declarat antrenorul Ionuț Badea.

Universitatea Cluj și-a prezentat aseară în Piața Unirii lotul cu care va aborda sezonul fotbalistic 2011-2012, în cadrul unui spectacol de zile mari care a durat aproape două ore. Peste 3.000 de suporteri au întâmpinat ieri seară formația "studențească" în centrul Clujului, pentru a vedea pe viu echipa.

Echipa de fotbal Universitatea Cluj va disputa o partidă amicală cu formația FC Baia-Mare, înaintea începerii următoarei ediții de campionat din Liga 1. După cum informează site-ul oficial al clubului, meciul cu FC Baia-Mare, nou promovată în liga secundă, se va juca sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11:00.

Atacantul Universității Cluj, Gabriel Machado, le-a pus gând rău granzilor în această ediție. Brazilianul anunță că nimic nu îi va sta în cale lui "U" Cluj în noul sezon. Machado vrea să devină golgheter și să contribuie decisiv la calificarea Universității Cluj într-o cupă europeană.

Prima tabelă electronică de marcaj de pe Stadionul Arena din Cluj-Napoca a fost testată, luni, de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, urmând ca montarea celei de-a doua să fie finalizată săptămâna viitoare. Noul stadion, care va fi cotat în categoria UEFA Elite, are o capacitate de 30.000 de locuri, toate acoperite.

Fotbalistul Universității are un stil asemănător cu cel al atacantului plecat la CSKA Sofia, dar îi lipsesc deocamdată golurile. Voican a devenit în ultima vreme titular incontestabil și în echipa națională de tineret. Crescut la Dinamo, fotbalistul s-a transferat la "U" Cluj în urmă cu aproape doi ani de zile.

Universitatea Cluj își va prezenta lotul de jucători pentru sezonul competițional 2011-2012 în data de 14 iulie, de la ora 20,00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul unui spectacol. Vor urca pe scenă toți membrii echipei împreună cu staff-ul tehnic, îmbrăcați în noua linie de echipament, Nike.

Universitatea Cluj s-a distrat în ultimul amical din stagiul de pregătire din Austria după ce s-a impus cu 3-0(1-0) în fața locului 4 din Turcia, Gaziantepspor. Golurile clujenilor au fost marcate de Claudiu Niculescu (9), Adrian Cristea (55) și Tony Nwakaeme (83).

Mijlocașul Sebastian Cojocnean și-a prelungit pentru două sezoane, cu opțiune pentru unul suplimentar, contractul cu Universitatea Cluj. Astfel, Cojocnean a marcat cinci goluri pentru "U" în returul de campionat, printre care și punctul egalizator din derby-ul cu CFR Cluj, încheiat 1-1 în Gruia.

Echipa de fotbal Universitatea Cluj va susține la începutul lunii august două meciuri amicale în Anglia, cu puternica formație spaniolă Valencia CF și cu echipa engleză de amatori Northwich Victoria. Partida cu Valencia va avea loc pe 5 august, în localitatea Warrington, pe stadionul echipei Northwich Victoria.

Universitatea Cluj a fost învinsă de FC Zestafoni, campioana Georgiei, cu scorul de 3-2 (3-1), luni, la Saalfelden, într-un meci amical de fotbal jucat în stagiul de pregătire din Austria. Ultimul joc de verificare din acest stagiu va avea loc miercuri 6 iulie, cu Gaziantepspor (Turcia).

Instalația de nocturnă a viitorului stadion Cluj Arena va fi terminată în cel mult câteva zile, spun reprezentanții consorțiului de constructori. "Deja am montat 300 iar restul vor fi montate cel târziu săptămâna viitoare", spun eprezentanții constructorului. Montarea gazonului este deja aproape finalizată.

Formația Universitatea Cluj a învins, vineri, cu scorul de 2-0, formația ucraineană Karpatî Lvov, într-un meci amical din stagiul de pregătire din Austria. Ardelenii au deschis scorul în minutul 80 prin Vlad Morar. Atacantul în vârstă de 18 ani a preluat de lângă un fundaș advers și a marcat cu un șut la colțul lung.

Universitatea negociază cu Tavria Simferopol cedarea lui Habib Balde, pentru care poate încasa aproape 400.000 de euro, cu 200.000 mai puțin decât costă transferul lui Pârvulescu. Oficialii Universității spun că negocierile pentru Pârvulescu sunt în plină desfășurare și că transferul are șanse reale să se materializeze.

Universitatea Cluj a învins campioana Cehiei, Viktoria Plzen, cu scorul de 2-1 (1-0), joi, la Kufstein, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria. Adrian Cristea (42) și Tony Nwakaeme (87) au marcat golurile echipei ardelene, pentru cehi punctând David Libersky (79, penalty).

ÃŽn meci amical disputat duminică în Austria, al doilea din actualul cantonament de pregătire, fotbaliștii de la Universitatea Cluj-Napoca a terminat la egalitate: 4-4 cu formația germană Dynamo Dresda, echipă care a promovat anul acesta în liga secundă a Bundesliga.

Golgheterul Universității Cluj în ediția precedentă a Ligii 1, cu 13 goluri, atacantul Claudiu Niculescu, a vorbit, într-un scurt interviu acordat site-ului oficial al clubului, despre cariera sa fotbalistică, momentele petrecute în "alb-negru" și dorința de a juca meciul de retragere tot în tricoul lui "U".

Formația Universitatea Cluj a câștigat, vineri, primul meci de pregătire disputat în stagiul de la Fieberbrunn (Austria), învingând, cu scorul de 1-0, echipa FC Trepca, din Kosovo. Unicul gol al partidei a fost înscris de brazilianul Gabriel Machado, în minutul 18. "U" a ratat și un penalti prin Andrei Voican.

Universitatea Cluj va disputa vineri primul meci amical în cantonamentul din Austria, cu formația FC Trepca (Kosovo), la Fieberbrunn, de la ora 18:00 (ora României). ÃŽn stagiul care se va încheia pe 6 iulie, "U" va mai juca alte cinci meciuri de verificare, următorul fiind duminică 26 iunie, cu Dynamo Dresda.

Mijlocașul Universității Cluj, Adrian Cristea, a declarat, la plecarea în cantonamentul din Austria, că în sezonul viitor va exista un număr considerabil de echipe care se vor bate la titlu și speră ca și formația sa să se numere printre ele. "Obiectivul nostru e unul îndrăzneț", a spus Cristea.

Universitatea Cluj a ajuns marți seara la hotelul Austria Trend, din localitatea austriacă Fieberbrunn, unde se va afla într-un stagiu de pregătire timp de aproape trei săptămâni. Antrenorul Ionuț Badea va avea la dispoziție un lot format din portarii Marius Popa, Ionuț Boșneag și Florin Matache, fundașii...

Fostul mijlocaș al echipei Steaua, Laurențiu Marinescu, a efectuat, sâmbătă, primul antrenament alături de noii săi colegi de la Universitatea Cluj, el urmând să semneze un contract pe trei ani cu gruparea clujeană. Marinescu a ajuns, vineri seara, în Ardeal, iar sâmbătă a participat la prima sa ședință de pregătire.

Gaz Metan Mediaș va participa în sezonul viitor al Europa League datorită exluderii celor de la FC Timișoara, dar și cu sprijinul determinant a doi jucători: Pârvulescu și Eric. Ambii se află acum pe lista "U" Cluj, cele două cluburi având deja o primă discuție în ceea ce-l privește pe Pârvulescu.

Gabriel Machado a atras atenția liderului după evoluțiile bune din campionat. Tehnicianul Oțelului, Dorinel Munteanu, îl consideră pe brazilian unul dintre cei mai talentați fotbaliști din Liga 1. "ÃŽmi place foarte mult Machado și îl vreau la Oțelul", a declarat Munteanu.

Clubul Universitatea Cluj i-a transferat pe fotbaliștii Lukasz Szukala, Liviu Băjenaru și Sebastian Achim de la Gloria Bistrița, informează site-ul oficial al grupării ardelene. Conducerea Universității Cluj a anunțat că acordul cu Szukala, Achim și Bajenaru este valabil pe următoarele trei sezoane.

Florin Matache, omul care a contribuit decisiv la calificarea celor de la Dinamo în grupele Europa League, vrea să continue la "U" și în sezonul viitor. Portarul s-a acomodat cu orașul de pe Someș și nu se gândește să plece, cel puțin nu în viitorul apropiat.

Transferurile Universității se vor baza în mare parte pe jucători străini, în condițiile în care fotbaliștii autohtoni au cote extrem de ridicate. "E posibil să luăm fotbaliști doar din străinătate. ÃŽn România, când te apropii de un jucător, prețul său se dublează instant", a spus Walter.

Echipa de fotbal FC Universitatea Cluj nu se va mai baza din sezonul viitor pe serviciile jucătorilor Daniel Munteanu, Nicola Ascoli și Roberto Alfonso Delgado, anunță site-ul oficial al grupării ardelene. Munteanu a jucat 18 meciuri în stagiune trecută, dintre care doar șase în retur.

Antrenorul echipei "U" Cluj, Ionuț Badea, a declarat că jucătorul Eduard Nicola, venit de la Victoria Brănești, a fost monitorizat pe tot parcursul returului de campionat. Badea a afirmat că fotbalistul de bandă stângă a fost transferat abia după o analiză amplă.

Finanțatorul echipei "U" Cluj, Florian Walter, a declarat că a investit până acum în club zece milioane de euro și că obiectivul pentru anul viitor este câștigarea Cupei României. Patronul mizează în atingerea scopurilor propuse și pe faptul că echipa va avea un teren nou de joc și un stadion ultra-modern.

Mijlocașul Sebastian Cojocnean a declarat miercuri că Universitatea Cluj nu va merge în vacanță la Târgu-Mureș, pentru meciul cu echipa locală FCM, ci va încerca să câștige cele trei puncte puse în joc în ultima etapă. Toate meciurile din ultima etapă vor avea loc sâmbătă, de la ora 17:00.

Ionuț Badea a declarat că Universitatea Cluj merita un egal în meciul cu Rapid, după ce a dominat autoritar cea de-a doua parte a jocului, apreciind că adversarii "au avut un sfârșit jenant de partidă", aluzie la tragerile de timp ale rapidiștilor.

Rapid a învins la Mediaș, cu scorul de 2-1, formația Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa 33. Golurile Rapidului au fost marcate de Ovidiu Herea '27 și Sorin Frunză '39, în timp ce pentru Universitatea Cluj a punctat Alexandru Păcurar '68 (penalty).

Jucătorul african Papa Ndao Cheikh s-a antrenat ieri pentru prima dată alături de lotul Universității. El va fi monitorizat de către antrenorul Ionuț Badea în perioada următoare. Cu mai puțin de două săptămâni până la finalul campionatului, stafful Universității își face deja planuri pentru sezonul viitor.

Jucătorul formației "U" Cluj, Claudiu Niculescu, a suferit o microleziune fibrilară la gamba piciorului stâng, care-l va ține în afara terenului pentru ultimele trei etape ale Ligii 1 la fotbal. Niculescu s-a accidentat în minutul 27 al partidei câștigate de echipa sa, 2-0, contra Sportului Studențesc.

Universitatea Cluj a învins cu scorul de 2-0 formația Sportul Studențesc, în etapa 31. Golurile au fost marcate de Andrei Voican '80 și Gabriel Boștină '90+2. La meciul disputat pe stadionul "Gaz Metan" din Mediaș au asistat aproximativ 800 de spectatori.

Finanțatorul clubului Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat, joi, că mijlocașul și căpitanul echipei, Gabriel Boștină, va fi numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație la începutul lunii viitoare. Walter a spus că Boștină va rămâne în paralel și jucător al echipei.

Surse din interiorul clubului anunță că primii doi jucători cu care se negociază intens sunt fundașul central al Stelei, George Galamaz, și mijlocașul Sportului, Tiberiu Bălan, ultimul fiind chiar un produs al Universității Cluj.

Ionuț Badea, antrenorul principal al echipei de fotbal Universitatea Cluj, și mijlocașul Alfonso Delgado au prefațat partida cu Sportul Studențesc, care se va disputa joi, de la ora 17:30, pe stadionul din Mediaș.
Ionuț Badea a declarat: "Ne așteaptă o partidă contra unui adversar care are consistență în joc".

Radu Bica, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a precizat că echipa de inspectori ai UEFA va fi însoțită de reprezentanți ai Federației Române de Fotbal. Potrivit președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, noua arenă sportivă a Clujului va putea fi inaugurată în luna septembrie.

“U†joacă mâine, la Ploiești, contra Astrei fără fundașul central Steven Pele, accidentat în meciul cu FC Timișoara. Francezul va absenta pentru prima dată din primul “11†de la venirea sa la “Uâ€.

Fotbalistul Universității Cluj îi sfătuiește pe români să-și croiască drum prin viață zâmbind, așa cum fac brazilienii, în ciuda problemelor de zi cu zi. Brazilianul "naturalizat" clujean i-a cucerit repede pe fanii Universității prin driblingurile sale și fotbalul pe care-l joacă zâmbind mereu.

Fotbalistul Universității Cluj, Nicola Ascoli, a fost diagnosticat cu fractură de peroneu și ruptură a ligamentului deltoid de la piciorul stâng, accidentare suferită în timpul jocului cu FC Timișoara (1-2), urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale.

FC Timișoara a învins la Mediaș (2-1) formația Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa 29. Golurile echipei timișorene au fost reușite de Alexa '22 și Ignjatijevici '45, în timp ce pentru clujeni a punctat Claudiu Niculescu '58. La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adlène Guedioura
Algeria
41 ani

Alfonso De Lucia
Italia
43 ani
Alin Minteuan
România
50 ani
Andrei Borza
România
21 ani

Andrés Estrada
Columbia
59 ani
Azer Bušuladžić
Bosnia
35 ani

Benni McCarthy
Africa de Sud
49 ani

Bojan Marković
Bosnia
41 ani

Carlton Cole
Anglia
43 ani

CD AVES
Portugalia
96 ani

Dario Šimić
Croația
51 ani

Emir Hodzurda
Bosnia
36 ani

Enzo Francescoli
Uruguay
65 ani

Eric Addo
Ghana
48 ani

Florin Macavei
România
53 ani

Godfred Bekoé
Ghana
34 ani

Ignazio Abate
Italia
40 ani

Ionuț Costache
România
43 ani

James McCarthy
Irlanda
36 ani

Leonardo Talamonti
Argentina
45 ani

Mirosław Szymkowiak
Polonia
50 ani

Nedum Onuoha
Anglia
40 ani

Óscar González
Spania
44 ani

Sergio Floccari
Italia
45 ani
Sorin Cârțu
România
71 ani

Thomas Berthold
Germania
62 ani

Thomas Lemar
Franţa
31 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani

Tomáš Josl
Cehia
42 ani
Vasco Fernandes
Portugalia
40 ani

Vavá
Brazilia
92 ani

Wim Kieft
Olanda
64 ani
|
|
|
|