|






























|

Situație critică la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Președintele clubului, Angelo Alistar, a anunțat că gruparea nemțeană riscă să se desființeze la finalul lunii ianuarie, în lipsa unei soluții rapide de finanțare. Oficialul a făcut un apel public către toți cei care
» Ceahlaul Piatra-Neamt - rezultate meciuri

Ceahlăul Piatra-Neamţ a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 33-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au marcat Dimitris Sialmas (69) şi Vinko Buden (90), iar pentru CS Universitatea a înscris Andrei Herghelegiu (37).

Preşedintele CA al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că va discuta cu patronul Angelo Massone dacă va ataca decizia cu depunctarea (9 puncte) stabilită de comisia de licenţiere, dar a precizat că oricum echipa este deja retrogradată matematic în Liga 2.

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare electronică a facturilor, el fiind acuzat de spălare de bani şi trafic de influenţă.

Tehnicianul echipei Ceahlăul, Vanja Radinović, a declarat, după meciul cu Rapid, scor 0-1, că acest joc era ultima şansă pentru formaţia sa şi că săptămâna viitoare va avea o discuţie cu privire la viitor, el adăugând că speră să rămână la gruparea nemţeană. "Rapid a fost echipa mai bună", a spus Radinović.

Rapid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 31-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia gruparea nemţeană a retrogradat în al doilea eşalon. Unicul gol al partidei a fost marcat de Edu Oriol, în minutul 55, cu un şut de la 20 de metri.

Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Alexandru Ichim (13 autogol), Constantin Budescu (77) şi Kehinde Fatai (85). Pentru Ceahlăul a înscris Dimitris Sialmas (73).

Mijlocaşul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Sebastian Chitoşcă, a declarat, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu îşi permite să-şi cumpere o pereche. "Se pare că totul s-a terminat pentru noi. Am făcut un sezon prost şi vom vedea ce vom face în continuare".

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vanja Radinović, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a arătat calitate, dar a precizat că nu este satisfăcut că a pierdut două puncte pe final. "Rezultatul este echitabil, deoarece Petrolul a fost mai bună".

Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 28-a a Ligii 1, la debutul sârbului Vanja Radinović pe banca tehnică a gazdelor. Gazdele au deschis scorul prin Daniel Stana, în minutul 47, oaspeţii reuşind egalarea prin autogolul lui...

Tehnicianul sârb Vanja Radinović, în vârstă de 42 de ani, a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Ceahlăul Piatra-Neamţ, că speră să pornească cu dreptul aventura din Liga 1. "Nu îmi este teamă de această provocare. Am mai trăit-o şi la alte echipe", a spus Radinović.

Fostul tehnician al echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, susţine, într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, că patronul Angelo Massone îi trata pe jucători care pe nişte sclavi şi consideră că trebuie folosită "mâna de fier" pentru că sunt români. "S-a vorbit de un proiect pe termen lung", a declarat Zé Maria.

Antrenorul brazilian Zé Maria a fost înlocuit, luni, la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ cu sârbul Vanja Radinović, a anunţat ofiţerul de presă al grupării moldave, Gelu Crăcană. Prezentarea oficială a noului tehnician va avea loc, joi, într-o conferinţă de presă.

Fostul primar din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat că în perioada în care a fost arestat preventiv a contractat o ciupercă candida la gât, helicobacter la stomac şi i-a reapărut leucemia cronică limfatică, el precizând că acum se simte mai bine, pentru că este "un simplu pensionar".

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va merge la Botoşani pentru a obţine victoria în etapa a 27-a a Ligii 1, informează site-ul oficial al grupării nemţene. "FC Botoşani are o situaţie mult mai bună în clasament", a spus Zé Maria.

Patronul grupării Ceahlăul Piatra-Neamţ, Angelo Massone, a fost suspendat două luni de către Comisia de Disciplină a FRF şi a primit o penalitate sportivă de 13.600 de lei, pentru că a intrat pe teren şi a criticat arbitrajul de la meciul cu FC Viitorul, din etapa a 25-a a Ligii 1.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul Piatra-Neamţ, Viorel Măstăcăneanu, a declarat, miercuri, că patronul Angelo Massone a revenit asupra deciziei de a-l demite pe antrenorul Zé Maria şi că acesta se va ocupa în continuare de echipă. "Am discutat cu domnul Massone astăzi" a spus Viorel Măstăcăneanu...

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Ceahlăul Piatra-Neamţ, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că patronul Angelo Massone, nemulţumit de prestaţia echipei în partida cu Gaz Metan Mediaş, a luat decizia de a-l demite pe antrenorul Zé Maria. În pauza competiţională din această iarnă, omul de afaceri...

Antrenorul brazilian Zé Maria a fost demis de acţionarul majoritar Angelo Massone, pentru că tehnicianul nu a respectat indicaţia de a-l schimba la pauză pe milocaşul Daniel Stana, în partida Ceahlăul Piatra-Neamţ - Gaz Metan Mediaş, încheiată cu scorul de 0-0. Ricardo Ronca, managerul Ceahlăului şi acţionar, a fost şi el demis...

Ceahlăul Piatra-Neamţ a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii 1.

Patronul Ceahlăului Piatra-Neamţ, Angelo Massone, a declarat că la meciul cu FC Viitorul a fost "hoţie pe faţă" şi a afirmat că Gheorghe Hagi i-ar fi spus ironic la finalul partidei: "Bine ai venit în România!". "Am dat maxim, dar în România tot fotbalul este murdar şi trebuie schimbat", a declarat Massone.

FC Viitorul a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Ligii 1, în care toate golurile au fost înscrise din lovitură de la 11 metri. Pentru Ceahlăul a înscris Vlad Achim (45p), iar pentru FC Viitorul a marcat Bogdan Mitrea (43p şi 90+4p).

Conducerea grupării Ceahlăul Piatra-Neamţ va organiza, miercuri, o acţiune de promovare a echipei în rândul elevilor de la Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamţ, unde vor fi distrubuite gratuit bilete la partida cu FC Viitorul, informează site-ul oficial al grupării nemţene. Antrenorul Zé Maria însoţit de câţiva...

Tehnicianul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat într-un interviu pentru gianlucadimarzio.com că dintre jucătorii săi Cătălin Ştefănescu, Sorin Tăbăcariu şi Doru Popadiuc sunt pregătiţi pentru eventuale angajamente în Italia. "Ceahlăul este echipa care joacă cel mai bun fotbal din România", a menţionat Zé Maria.

Antrenorul formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat, joi, că modul în care joacă echipa îi dă speranţe că va reuşi salvarea de la retrogradare. "Mai avem de muncit la relaţiile de joc. Le-am spus băieţilor că mai avem '11 finale' de jucat şi vrem să le câştigăm pe toat", a spus Zé Maria.

Tehnicianul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat, după meciul cu Concordia Chiajna, câştigat cu scorul de 1-0, că elevii săi au jucat extraordinar şi că pentru gruparea nemţeană toate partidele sunt "nişte finale". "A fost o partidă în care ambele echipe au jucat bine", a spus Zé Maria.

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 0-1, că îl va lua la bătaie pe cel care va spune că formaţia sa joacă prost. "Dacă cineva are curajul să spună că echipa noastră joacă prost, atunci îl iau la bătaie, a afirmat Zé Maria.

Steaua Bucureşti a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii 1, care a început cu o întârziere de 15 minute deoarece a fost nevoie de îndepărtarea zăpezii de pe terenul de joc. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Raul Rusescu în minutul 16.

Tehnicianul echipei Ceahlăul, Zé Maria, a declarat, după meciul pierdut în faţa echipei Dinamo, că formaţia sa ar fi trebuit să beneficieze de două penaltyuri. "Eu nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar când ai două penaltyuri măcar unul vrei, mai ales pentru o echipă ca a noastră era important", a spus Zé Maria.

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Zé Maria, a declarat că Dinamo Bucureşti, adversara din etapa a 21-a a Ligii 1, nu are jucători valoroşi în plan individual, ci beneficiază de forţa grupului. "Spre deosebire de adversarele pe care le-am întâlnit până acum, Dinamo nu are jucători valoroşi în plan individual.

Pandurii Târgu-Jiu a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată în deplasare, în compania echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, în etapa a 20-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Dimitris Sialmas (54) pentru Ceahlăul şi Deivydas Matulevičius (59) pentru Pandurii.

CFR 1907 Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut în deplasare, în compania echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, în etapa a 18- a a Ligii 1. Echipa antrenată de Eugen Trică a jucat în inferioritate numerică din minutul 19, când a fost eliminat Veres Szilard pentru cumul de cartonaşe.

Ceahlăul Piatra-Neamţ l-a transferat pe fundaşul sârb Miloš Marković, acesta semnând un contract până la finalul sezonului cu opţiune de prelungire, a declarat directorul executiv al clubului moldovean, Renzo Rossi. "Aveam nevoie de un fotbalist cu experienţă şi l-am adus pe Miloš Marković", a declarat Rossi.

Avocatul italian Angelo Massone a declarat, într-un interviu acordat presei din Peninsulă, că a preluat echipa de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț pentru "farmecul discret al României". "Aș numi-o mai mult o inițiativă, decât o aventură. Cred că liga română are o mare marjă de creștere", a afirmat Massone.

Fostul fundaş al echipei US Salernitana, Christian Chirieletti, a semnat un contract cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, a anunţat, miercuri, site-ul tuttolegapro.com. Sursa citată notează că transferul a fost realizat de directorul general al clubului din Liga 1, Riccardo Ronca.

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a constat, miercuri, încetarea raporturilor contractuale dintre fundaşul Andrei Marc şi gruparea Ceahlăul Piatra-Neamţ ca urmare a restanţelor salariale pe care fotbalistul le are de încasat.

Omul de afaceri italian Angelo Massone, care a negociat cumpărarea FC Rapid în vara anului trecut, a preluat 55 la sută din acţiunile clubului Ceahlăul Piatra-Neamţ, dar tranzacţia nu a fost încă înregistrată la Camera de Comerţ Neamţ. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că au fost depuse...

Tehnicianul formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Florin Marin, a declarat că orice jucător de la echipa nemţeană poate fi transferat, deoarece gruparea din Moldova se confruntă cu mari dificultăţi financiare. "Avem probleme financiare, toate echipele au probleme. Ne confruntăm cu aceeaşi problemă", a declarat Florin Marin.

Formaţia Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Valentin Lemnaru (26 penalty, 69 penalty), Justin Mengolo (45, 45+4, '60) şi Răzvan Gorea (82 autogol).

Oţelul Galaţi a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii 1. Golul a fost marcat de Cristian Cristea, în minutul 56, cu un şut de la 11 metri, după o pasă de la Florin Cernat.

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Florin Marin, a declarat, după remiza din meciul cu Rapid Bucureşti, scor 1-1, că giuleştenii au jucat mai bine şi a precizat că formaţia sa a câştigat cu şansă un punct. "Bineînţeles că sunt mulţumit, pentru că am egalat în ultimele minute ale partidei", a spus Florin Marin.

Ceahlăul Piatra-Neamţ a terminat la egalitate partida disputată pe teren propriu, scor 2-2, cu CSMS Iaşi, în etapa a 12-a a Ligii 1, reuşind să revină după ce a fost condusă cu 2-0. Golurile oaspeţilor au fost marcate de Daniel Novac (13) şi Wesley (42). Pentru Ceahlăul au înscris George Cârjan (58) şi Tudor Mândruşcă (66).

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Florin Marin, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 0-2, că jucătorii săi s-sau retras prea mult în prima repriză şi au jucat cu frică. "Petrolul a făcut o primă repriză bună, noi ne-am retras prea mult şi am jucat cu frică", a spus Florin Marin.

FC Botoşani a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul Attila Hadnagy în minutul 2, care a reluat din apropiere o minge care lovise bara.

Echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania formaţiei FC Braşov, în etapa a 8-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au marcat George Cârjan (41) şi Cătălin Ştefănescu (54), iar pentru FC Braşov au înscris Serginho (8) şi Liviu Ganea (74).

După ce naţionala României a păşit cu dreptul în campania de calificare la Euro 2016, înregistrând o victorie, cu 1-0, în deplasare, cu Grecia şi după umilinţa naţionalei de tineret, care a pierdut cu 0-8, ultimul joc din campania de calificare la Campionatul European, contra Germaniei, campionatul Ligii 1 se...

Ceahlăul Piatra-Neamţ a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 6-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Vlad Achim, în minutele 71 şi 76 (penalty).

Tehnicianul formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Florin Marin, a declarat, după meciul cu Steaua, câştigat cu scorul de 1-0, că echipa bucureşteană rămâne favorită la titlu deşi a pierdut în faţa grupării nemţene. "Este o surpriză, pentru că nu e uşor să câştigi în Ghencea împotriva Stelei", a spus Florin Marin.

Tehnicianul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Florin Marin, a declarat, după remiza din meciul cu formaţia Dinamo, scor 1-1, că este mulţumit de prestaţia elevilor săi. "Un punct împotriva echipei Dinamo este un punct câştigat, dar nu am ştiut să conservăm avantajul pe care l-am avut", a declarat "Flocea".

Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate partida disputată duminică seară, în deplasare, în compania echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, în etapa a patra a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Vlad Achim (45+3 penalty) pentru gazde şi Cosmin Matei (62) pentru Dinamo Bucureşti.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alexandru Chipciu
România
37 ani

Benone Dohot
România
61 ani

Brad Friedel
SUA
55 ani
Dan Găldean
România
52 ani

Danny Mills
Anglia
49 ani
Darius Miclea
România
51 ani

Diego Pérez
Uruguay
46 ani

Dorel Bănaru
România
44 ani

Edu Dracena
Brazilia
45 ani

Éric Gerets
Belgia
72 ani

Georges Leekens
Belgia
77 ani

H e l t o n
Brazilia
48 ani

Kamil Kopúnek
Slovacia
42 ani

Mahamadou Diarra
Mali
45 ani

Mariusz Lewandowski
Polonia
47 ani

Milivoje Novaković
Slovenia
47 ani

Moise Vass
România
106 ani
Moussa Kalisse
Olanda
43 ani

Nobby Stiles
Anglia
84 ani

Ricardo Carvalho
Portugalia
48 ani

Vladimir Sandulović
Serbia
49 ani

Zé Maria
Brazilia
77 ani
|
|
|
|