|






























|

Formația Girondins Bordeaux a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa OGC Nice, într-un meci din etapa a 28-a a campionatului Franței. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Chamakh (19) și Henrique (48).

Fotbalistul german de origine română Maximilian Nicu a fost integralist în partida pe care echipa sa, Hertha BSC Belin, a câștigat-o sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației Bayer Leverkusen, cu scorul de 1-0 (0-0), în etapa a 24-a a campionatului Germaniei.

Clubul de fotbal Spartak Moscova l-a prezentat joi, în mod oficial, pe brazilianul Alex Raphael Meschini, noua sa vedetă, pe care se va baza în viitorul sezon al campionatului Rusiei, al cărui debut este programat la sfârșitul acestei săptămâni, informează agenția EFE.

Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, se află printre antrenorii cu care negociază în prezent conducerea clubului Gaziantepspor în vederea preluării conducerii tehnice a formației din prima ligă turcă, informează cotidianul Hurriyet.

Fostul mare fotbalist Franz Beckenbauer, președintele consiliului de supraveghere al clubului Bayern München, a criticat campionatul Germaniei, într-un interviu acordat bisăptămânalului Kicker.

Josep Boada, cel mai vechi suporter al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a încetat din viață marți, la vârsta de 88 de ani, anunță portalul Football 365.fr.

Cotidianul francez Le Monde și unul din jurnaliștii săi au fost condamnați să plătească 300.000 de euro ca daune clubului Real Madrid pentru un articol considerat defăimător, în care se evocau unele practici de dopaj la anumite cluburi de fotbal, a anunțat gruparea iberică.

Atacantul brazilian Ronaldo a înscris din nou într-un meci pe care echipa sa, Corinthians, l-a câștigat, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în fața formației Sao Caetano, în campionatul Braziliei.

Mijlocașul englez al formației AC Milan, David Beckham, s-a accidentat, marți, în timpul unui antrenament și suferă o ușoară entorsă la glezna dreaptă, a anunțat clubul într-un comunicat.

Directorul sportiv al clubului Real Madrid, Predrag Mijatovici, ar putea fi demis după înfrângere echipei madrilene, scor 4-0, cu FC Liverpool, care a dus la eliminarea grupării iberice din optimile Ligii Campionilor, a anunțat, miercuri, cotidianul spaniol Marca.

Fostul selecționer al Italiei, Roberto Donadoni, a fost numit în funcția de antrenor al echipei italiene de fotbal SSC Napoli, în locul lui Edy Reja, care a fost demis marți seara, în urma rezultatelor slabe înregistrate de elevii săi, se precizează într-un comunicat dat publicității de clubul din Serie A.

Atacantul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a recunoscut că are mari probleme în a-și tempera nervozitatea în timpul meciurilor, însă a precizat că experiența îl ajută să treacă peste faulturile dese, informează The Sun.

Fundașul formației Getafe, Cosmin Contra, care a marcat un gol în meciul cu Malaga, scor 1-2, face parte din echipa ideală a etapei a 26-a a campionatului Spaniei, Primera Division, stabilită de site-ul goal.com.

UEFA va prezenta la FIFA și apoi Uniunii Europene (UE), o rezoluție care stipulează că jucătorii cu vârstă mai mică de 18 ani nu ar trebui să fie obiectul unui transfer internațional.

Internaționalul argentinian Fernando Ezequiel Cavenaghi, atacantul echipei franceze de fotbal FC Girondins de Bordeaux, accidentat sâmbătă la FC Toulouse (0-3), suferă de ligamentul lateral intern la genunchiul drept și va fi indisponibil între șase și opt săptămâni.

Clubul german de fotbal de primă divizie Werder Bremen va investiga relațiile președintelui său, Jurgen Ludger Born, cu agentul Carlos Delgado, de la care se pare că a primit 50.000 de euro, ca primă pentru un transfer al atacantului peruan Roberto Silva, în 2001.

Selecționata RD Congo a câștigat duminică prima ediția a Campionatului Africii pe Națiuni CHAN 2009, după ce a învins în finală formația Ghanei cu scorul de 2-0, la Abidjan, în Cote d'Ivoire.

Conducerea clubului german de fotbal FC Schalke 04 l-a concediat luni pe Andreas Muller din postul de manager general, informează Associated Press.

Atacantul brazilian Ronaldo, care a revenit pe gazon miercuri după aproape un an de indisponibilitate cauzată de o leziune la genunchiul stâng, a marcat primul său gol pentru echipa Corinthians în meciul împotriva formației Palmeiras, scor 1-1.

Arbitrul meciului La Gantoise - Tubize, din prima ligă din Belgia, Peter Vervecken, l-a rugat pe portarul echipei oaspete să pareze un penalty, după ce și-a dat seama că a greșit semnalând această lovitură de pedeaspsă, a spus, presei belgiene, goalkeeper-ul Nicolas Ardouin.

Fundașul român Cosmin Contra a marcat golul de onoare al formației sale, Getafe, învinsă cu scorul de 2-1, pe teren propriu, de revelația Malaga, duminică seara, în etapa a 26-a a campionatului spaniol de fotbal.

AC Milan și Los Angeles Galaxy, care negociau de mai multe săptămâni, au căzut în cele din urmă de acord pentru prelungirea împrumutului la clubul lombard al fotbalistului englez David Beckham, până la sfârșitul sezonului, scrie La Gazzetta dello Sport.

Carlos Parreira, campion mondial cu echipa de fotbal a Braziliei în 1994 ca selecționer, a fost numit antrenor al echipei braziliene Fluminense pentru anul 2009, a anunțat clubul carioca.

AC Fiorentina, la care internaționalul român Adrian Mutu a fost integralist, a pierdut, duminică pe teren propriu cu US Città di Palermo, scor 0-2, în timp ce formația la care evoluează Ștefan Radu, Lazio SS Roma, a câștigat în deplasare în fața lui SSC Napoli, scor 2-0, în etapa a 27-a.

Formația Real Madrid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu Atletico Madrid, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului Spaniei. Golul gazdelor a fost înscris de Klaas-Jan Huntelaar, în minutul 57. Pentru oaspeți a marcat Forlan, în minutul 38.

Juventus Torino a învins, sâmbătă, în deplasare, pe FC Torino, în derby-ul orașului, scor 1-0, și se menține pe locul 2, la 7 puncte în spatele liderului Internazionale Milano, informează Gazzetta dello Sport.

Echipa FC Schalke 04 a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația FC Köln, într-un meci contând pentru etapa a 23-a a campionatului Germaniei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Jermaine Jones, în minutul 28. La FC Köln, românul Sergiu Radu a fost rezervă.

Echipa Olympique Lyon a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa OSC Lille, într-un meci din etapa a 27-a a campionatului Franței. Golurile au fost înscrise de Vittek (60) și Bastos (88).

Formația Manchester United a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Fulham FC Londra, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei Angliei, și s-a calificat în semifinalele competiției.

Reprezentativa Austriei, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale ediția 2010, are nevoie de rezultate bune pentru ca reputația sa pe plan fotbalistic să nu mai aibă de suferit, consideră noul selecționer, Dietmar Constantini.

Clubul englez de fotbal Manchester United i-ar putea prelungi contractul celui de-al treilea portar al său, Ben Foster, relatează cotidianul francez L'Equipe.

Victor Chinedu Anichebe, atacantul nigerian al echipei engleze de fotbal Everton, a devenit indisponibil până la sfârșitul sezonului, în urma unei intrări dure a fotbalistului Kevin Nolan de la Newcastle, în meciul de pe 22 februarie, încheiat 0-0, relatează cotidianul francez L'Equipe.

Echipa de fotbal ȚSKA Sofia, campioana en titre a Bulgariei, l-a concediat joi pe antrenorul Dimităr Penev, după eliminarea în sferturile de finală ale Cupei Bulgariei, numindu-l în loc pe nepotul acestuia, Liuboslav Penev, informează AFP.

Karl-Heinz Rummenigge, președintele consiliului de administrație al clubului Bayern München, a afirmat că dorește să-l păstreze la echipa sa pe mijlocașul francez Franck Ribéry, relatează cotidianul L'Equipe.

Antrenorul Cosmin Olăroiu a confirmat incidentele care au avut loc înaintea partidei Al Hilal - Al Shabbab între forțele de poliție și suporterii echipei din Riyadh, menționând că nu va asista la meci deoarece interzicerea steagului României pe stadion este o jignire pentru el.

Fostăul căpitan stelist Mirel Rădoi a fost eliminat în meciul pe care formația sa, Al Hilal, l-a terminat la egalitate, scor 1-1, în compania echipei Al Shahab, în campionatul Arabiei Saudite.

Dinamo Kiev are un avans de nouă puncte față de următoarea clasă în campionatul de fotbal al Ucrainei, Metalist Harkov, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, miercuri, într-un meci restant din etapa a18-a.

Portarul olandez Edwin van der Sar de la echipa engleză Manchester United a primit gol în campionat după 1311 minute (21 de ore 51 de minute), ceea ce constituie un record absolut de invincibilitate, relatează cotidianul francez L'Equipe.

Olympique Lyon, deținătoarea titlului și lidera campionatului, și Paris Saint-Germain, finalistă și ocupanta locului secund în campionat, au fost eliminate în optimile de finală ale Cupei Franței la fotbal.

Marcello Lippi, selecționerul echipei de fotbal a Italiei, campioana mondială en titre, crede în calificarea celor trei echipe italiene angajate împotriva unor formații engleze în optimile de finală ale Ligii Campionilor dacă acesta vor fi la "sută la sută din capacitate", a explicat tehnicianul.

Echipa italiană de fotbal AC Fiorentina este interesată de atacantul argentinian Hector Raul Bobadilla, jucătorul formației Grasshoppers Zurich, anunță cotidianul elvețian "Blick".

Portarul francez Sébastien Frey (28 de ani, 2 selecții în națională) își va încheia cariera la echipa italiană Fiorentina, anunță agenția Datasport.

Fotbalistul brazilian Ronaldo a revenit pe teren, miercuri, evoluând pentru Corinthians la un an și 20 de zile de la accidentarea suferită în perioada când era legitimat la AC Milan, informează cotidianul Marca.

Formația FC Barcelona s-a calificat în finala Cupei Spaniei, după ce a remizat, miercuri seară, scor 1-1, în deplasare, cu Real Mallorca, în manșa secundă a semifinalelor competiției.

Site-ul oficial al clubului Al Hilal scrie despre secundul, Cătălin Necula, că este antrenorul principal al echipei saudite, fiind delegat să se ocupe de antrenamentele primei formații.

Ministerul de Informație din Arabia Saudită a trimis, luni, un fax tuturor redacțiilor prin care anunță că este interzisă publicarea oricărui articol despre antrenorul român Cosmin Olăroiu, după incidentul petrecut, săptămâna trecută, în finala Cupei Coroanei Prințului.

Echipa de divizie secundă FSV Mainz 05 s-a calificat în semifinalele Cupei Germaniei la fotbal, învingând pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0) formația FC Schalke 04 Gelsenkirchen, într-o partidă disputată marți seară.

Antrenorul echipei AS Roma, Luciano Spalletti, care a avut un diferend cu arbitrul de rezervă după meciul de campionat cu Inter Milano (3-3), disputat duminică la Milano, a fost suspendat un meci de judecătorul sportiv Gianpaolo Tosel.

Clubul de fotbal Royal Excelsior Mouscron din prima ligă belgiană ar putea fi nevoit să declare faliment dacă nu va găsi aproape 2 milioane de euro până la adunarea generală programată vineri, scrie cotidianul belgian La Derniere Heure.

Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a lăsat de-o parte obișnuita prudență, într-o conferință de presă, declarând: "Cred că vom fi campionii Spaniei".
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andreu Fontàs
Spania
37 ani
Arman Karamyan
Armenia
47 ani
Artavazd Karamyan
Armenia
47 ani

Chris Woods
Anglia
67 ani

Ciprian Paraschiv
România
52 ani

Dan Păun
România
45 ani
Dănuț Perjă
România
52 ani

Dennis Aogo
Germania
39 ani

Gustavo Vagenin
Brazilia
35 ani

Jake Livermore
Anglia
37 ani
Jeremy Bokila
Congo
38 ani

Luizão
Brazilia
51 ani

Matthias Herget
Germania
71 ani

Nikolay Arabov
Bulgaria
73 ani

Noussair Mazraoui
Maroc
29 ani

Ovidiu Ciortan
România
50 ani

Ramón Núñez
Honduras
41 ani

Roman Bürki
Elveţia
36 ani
Ronny Levy
Israel
60 ani

Rubén Héctor Sosa
Argentina
90 ani

Samuel Umtiti
Franţa
33 ani

Thomas Coyne
Irlanda
64 ani

Thomas Vermaelen
Belgia
41 ani
Vlad Chiricheș
România
37 ani

Yan Diomande
Coasta de Fildeș
20 ani

Zé Carlos
Brazilia
59 ani
|
|
|
|