Clubul german de fotbal de primă divizie Werder Bremen va investiga relaţiile preşedintelui său, Jurgen Ludger Born, cu agentul Carlos Delgado, de la care se pare că a primit 50.000 de euro, ca primă pentru un transfer al atacantului peruan Roberto Silva, în 2001. "
Werder Bremen este recunoscut pentru politica sa de tratative serioase. Acest tip de acuzaţii prejudiciază imaginii noastre, astfel că am comandat un audit independent pentru a clarifica situaţia", a declarat preşedintele Consiliului de vigilenţă al clubului, Willi Lemke.
Problemele preşedintelui Born în această afacere sunt efectul secundar al unei dispute conjugale între Delgado şi soţia sa Fiorella Fore, care a declarat că a livrat mai multe documente ale soţului său presei, în cursul procesului de divorţ şi al partajului. Unul dintre aceste documente este un ordin de plată semnat de Delgado pentru un cont bancar al lui Born din Montevideo, datat 29 august 2001.
În ediţia sa din această săptămână, revista "Der Spiegel" a anunţat că deţine o copie a acestui document, iar cotidianul "Bild" a mers mai departe şi a publicat un facsimil al ordinului semnat de Delgado. În ce-l priveşte, Born a admis că a primit bani de la Delgado, dar nu ca plată pentru transfer, ci pentru o călătorie efectuată în 2001, în cursul căreia a văzut mai mulţi jucători sud-americani.