Mijlocaşul brazilian al echipei Genoa, Thiago Motta, a fost transferat de formaţia Internazionale Milano, la care evoluează şi internaţionalul român Cristian Chivu, cu care a parafat un acord pe patru sezoane, anunţă, miercuri, site-ul oficial al campioanei Italiei.
"FC Internazionale anunţă faptul că Thiago Motta a fost transferat de la gruparea Genoa, pentru un contract pe patru ani. Mijlocaşul brazilian a parafat înţelegerea care va fi valabilă până la 30 iunie 2013", se precizează pe site-ul oficial al echipei milaneze.
Conform acordului de transferul a lui Motta dintre Inter şi Genoa, la gruparea din Genova au fost cedaţi definitiv fotbaliştii Francesco Bolzoni, Leonardo Bonucci şi Riccardo Meggiorini.
De-a lungul carierei sale, jucătorul cariocas în vârstă de 26 de ani a mai evoluat la echipele FC Barcelona (2001 - 2007) şi Atletico Madrid (2007 - 2008).