Atacantul polonez Artur Wichniarek s-a transferat de la echipa de fotbal Arminia Bielefeld la o altă grupare germană, Hertha Berlin, cu care a semnat un contract pe două sezoane, informează Associated Press.
Wichniarek, în vârstă de 32 ani, a mai evoluat pentru Hertha între 2003 şi 2006. Clubul berlinez, la care evoluează internaţionalul român Max Nicu, avea nevoie de întăriri în compartimentul ofensiv, după ce i-a pierdut pe atacanţii Andrei Voronin şi Marko Pantelic la finalul sezonului trecut.
Partur Wichniarek a marcat 49 de goluri în 196 de meciuri disputate în Bundesliga pentru Hertha Berlin şi Arminia Bielefeld, formaţie care a retrogradat anul acesta în liga a doua germană.