Mjlocaşul şi căpitanul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Claude Makelele, şi-a prelungit contractul până în 2010, a anunţat clubul parizian.
''A-mi prelungi contractul cu PSG a fost obiectivul meu la finalul sezonului trecut, a explicat fostul internaţional francez (71 selecţii). Sunt bucuros că am luat această decizie şi sper că împreună vom realiza un sezon plin de emoţie pentru jucători, club şi suporteri'', a declarat Makelele.
Prelungirea contractului lui Makelele nu este o surpriză, jucătorul, prezent la reluarea antrenamentului, vineri, neascunzându-şi intenţia de a-şi continua cariera de jucător încă un an, iar plecarea antrenorului Paul Le Guen, cu care Makelele nu se afla în cele mai bune relaţii, şi înlocuirea lui cu Antoine Kombouare a întărit şi mai mult această tendinţă.
Makelele (36 de ani) s-a transferat la PSG în vara anului 2008 de la clubul englez Chelsea.