Aşa cum au promis, cei de la Ceahlăul au scos, ieri, la vînzare, bilete pentru primul joc din Liga I. Pînă la meciul se Steaua mai sînt zece zile, iar organizatorii speră să epuizeze tichetele. Acestea se vînd în cinci puncte ale oraşului, în care au fost amplasate corturi cu însemnele clubului. Le puteţi uşor repera în Piaţa Centrală, la Ştrand, în Bazar, în Precista şi la magazinul cu articole sportive de la club. Un bilet la peluză costă 5 lei, iar în tribuna a doua 10 lei. Celelalte sectoare sînt deschise doar posesorilor de abonamente, care se mai pot procura de la sediul clubului. Pietrenii s-au grăbit să le pună în vînzare pentru a evita aglomeraţia, cunoscut fiind interesul mare pentru jocurile cu echipele de top.
"Suporterii trebuie să se grăbească, dacă doresc să fie siguri că vor avea cu ce intra la partida cu Steaua. Conducerea clubului a luat decizia de a scoate deja la vînzare bilete tocmai pentru a veni în sprijinul spectatorilor din Piatra Neamţ. Aceştia nu vor fi nevoiţi să se înghesuie la casele stadionului pe ultima sută de metri", a declarat Gelu Crăcană, purtătorul de cuvînt al Ceahlăului.
O peluză va fi rezervată galeriei Stelei, iar în sectorul opus vor sta susţinătorii Ceahlăului şi cei care beneficiază de gratuitate pe stadionul Municipal, adică pensionarii şi elevii. Gazdele estimează că în tribunele arenei se vor afla cel puţin 12000 de spectatori duminica viitoare, la confruntarea cu Steaua.
0-3 cu Roma, 1-6 cu Catania
Ceahlăul a pierdut în faţa Romei cu 0-3, joi, ultimul amical disputat în Italia. În timp ce titularii i-au înfruntat pe Totti şi compania la Trigoria, rezervele au cedat cu 1-6 în faţa Cataniei. Formaţia pietreană a aliniat contra galben-roşilor din Serie A unsprezecele cu care va înfrunta Steaua peste o săptămînă. Doi dintre nou veniţii la Piatra Neamţ au fost titulari în formaţia lui Florin Marin. Este vorba despre suceveanul Onciu şi Dănuţ Prodan. Managerul Ceahlăului a operat mai multe modificări în formula de bază, care arată astfel: Savu- Burlacu, Forminte, Viţelaru, Barna, Bădescu, Achim, Onciu, Prodan, Cebotaru şi Doicaru.
Pietrenii au pierdut cu 0-3 în faţa Romei, care a început cu Totti titular şi a condus la pauză cu 2-0. Şi italienii s-au aflat la ultimul test înaintea debutului oficial.
Tot joi, echipa a doua a Ceahlăului, completată cu cîţiva juniori italieni, a pierdut cu 1-6 în faţa altei formaţii de Serie A, Catania. În această partidă, pietrenii au jucat în componenţa Rohetki, Ţepeş, Ferariu, Ichim, Sofroni, Macovei, Aioanei, Tudosă, Staicu, Gafiţa şi Margină.
Delegaţia pietreană îşi pregăteşte bagajele pentru revenirea în ţară, iar sîmbătă seară este aşteptată să ajungă la Piatra Neamţ.