|






























|
Florin Marin se teme ca in jocul cu Steaua jucatorii sai vor fi marcati de miza intalnirii
Antrenorul formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, Florin Marin, a declarat, vineri, că este îngrijorat de faptul că unii jucători din lot nu au experienţă la nivelul primului eşalon, iar din acest motiv evoluţia acestora la meciul contra Stelei poate fi afectată.
"Întâlnim o echipă puternică şi o forţă, cu jucători care pot decide singuri soarta unui meci. Steaua are o organizare bună şi principii care sunt respectate. Mă tem doar de impactul cu prima ligă pentru unii jucători. Ar putea avea emoţii la ora meciului", a spus Florin Marin într-o conferinţă de presă.
Căpitanul nemţenilor, Alexandru Forminte, a precizat că se gândeşte numai la victoria contra Stelei: "Ceahlăul nu se sperie de Steaua şi se gândeşte numai la cele trei puncte. Steaua este o formaţie schimbată în bine după aducerea antrenorului Bergodi. Au trei meciuri jucate faţă de noi".
Forminte s-a referit şi la faptul că meciul de duminică seara se va juca cu toate biletele vândute: "Nu-mi amintesc de când n-am mai jucat în faţa a 15.000 de spectatori. Sper să vină pentru noi la stadion şi să ne încurajeze. Mai încerc acasă să mă obişnuiesc din nou cu meciurile în nocturnă, aşa că las seara becul aprins", a glumit căpitanul nemţenilor.
Colegul lui Forminte din defensivă, Andrei Viţelaru, s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în compania grupării din Ghencea: "Sunt cele mai frumoase meciuri, cele împotriva granzilor. Consider că şi un egal este bun. Oricum, Ceahlăul este o echipă mai puternică decât Ujpest Budapesta sau Motherwell".
Altfel, Ceahlăul şi-a prezentat vineri noile achiziţii: sucevenii Roheţki şi Onciu, mijlocasul Prodan şi atacantul Margină, care au semnat contracte pe patru ani cu gruparea de sub Pietricica.
Ceahlăul va întâlni Steaua, duminică, de la ora 20:45, în prima etapă a Ligii I, ediţia 2009-2010.
Taguri:
Florin Marin
Alexandru Forminte
Andrei Vitelaru
Ceahlaul Piatra-Neamt
Steaua Bucuresti
Liga 1
» Ceahlaul Piatra-Neamt - rezultate meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Ceahlăul Piatra-Neamț
Situație critică la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Președintele clubului, Angelo Alistar, a anunțat că gruparea nemțeană riscă să se desființeze la finalul lunii ianuarie, în lipsa unei...
Ceahlăul Piatra-Neamţ a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 33-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au...
Preşedintele CA al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că va discuta cu patronul Angelo Massone dacă va ataca decizia cu depunctarea (9 puncte) stabilită de comisia de...
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare...
Tehnicianul echipei Ceahlăul, Vanja Radinović, a declarat, după meciul cu Rapid, scor 0-1, că acest joc era ultima şansă pentru formaţia sa şi că săptămâna viitoare va avea o discuţie...
Rapid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 31-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia gruparea nemţeană a retrogradat în...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost...
Mijlocaşul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Sebastian Chitoşcă, a declarat, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu îşi permite...
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vanja Radinović, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a arătat calitate, dar a precizat că nu este...
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 28-a a Ligii 1, la debutul sârbului Vanja Radinović pe...
Tehnicianul sârb Vanja Radinović, în vârstă de 42 de ani, a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Ceahlăul Piatra-Neamţ, că speră să pornească cu...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Anthony Gardner
Anglia
46 ani

Bryan Ruiz
Costa Rica
41 ani
Claudiu Ionescu
România
42 ani

Cristian Andor
România
37 ani

Dimitris Salpingidis
Grecia
45 ani

Dušan Basta
Serbia
42 ani

Esteban Cambiasso
Argentina
46 ani

Florian Kringe
Germania
44 ani

Florin Dobre
România
41 ani

Gianni Rivera
Italia
83 ani

Giorgio Ferrini
Italia
87 ani

Janko Pacar
Elveţia
36 ani

Just Fontaine
Franța
93 ani

Kris Boyd
Scoția
43 ani

Marius Zadea
România
53 ani
Martin Šarić
Argentina
47 ani

Patrik Andersson
Suedia
55 ani
Paul Borz
România
43 ani

Radu Cozma
România
50 ani

Renato Sanches
Portugalia
29 ani

Robert Huth
Germania
42 ani

Roberto Rosato
Italia
83 ani

Victor N'Dip
Camerun
59 ani
|
|
|
|