1. FSV Mainz 05, nou promovată în Bundesliga, a anunţat luni că l-a demis pe antrenorul norvegian Jørn Andersen, care devine astfel primul tehnician din istoria primei ligi germane care este demis înainte de debutul sezonului.
Cu cinci zile înainte de începerea sezonului 2009-2010, FSV Mainz a numit un nou antrenor, pe Thomas Tuchel, care până acum s-a ocupat de echipa U-19, a precizat clubul german de fotbal, care va întâlni pe Bayer Leverkusen, sâmbătă, în debutul Campionatului.
"
Am evaluat situaţia, am discutat intens şi i-am explicat clar lui Joern Andersen filozofia clubului nostru", a explicat preşedintele clubului german, Harald Strutz. "
În final, am ajuns la concluzia că viziunea noastră nu mai este contabilită cu a lui", a adăugat el.
Andersen (46 ani) a preluat conducerea lui Mainz în mai 2008 şi a permis clubului să promoveze în prima divizie într-un singur sezon.
Ultimul meci disputat de FSV în deplasare s-a soldat cu un eşec, vineri, în primul tur al Cupei Germaniei, în faţa unei modeste echipe de divizia a 4-a, Lübeck (2-1).