Antrenorul echipei FC Motherwell, Jim Gannon, nu ştie dacă se poate baza pe serviciile jucătorilor Christopher Humphrey, Keith Lasley şi Mark Archdeacon, toţi trei suferind de unele accidentări, informează site-ul Eurosport.
Fundaşul Christopher Humphrey, titular în partida tur dintre Steaua şi Motherwell, acuză dureri la tendonul popliteu în timp ce Keith Lasley s-a accidentat la un antrenament condus de Jim Gannon. Mark Archdeacon a suferit şi el o accidentare şi sunt şanse mici ca acesta să evolueze în partida de joi.
Steaua nu poate conta pe serviciile mijlocaşilor Juan Carlos Toja şi Janos Szekely, ambii accidentaţi, în timp ce fundaşul central Dorin Goian este suspendat pentru partida din Scoţia.
Meciul Motherwell-Steaua, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc, joi, de la ora 21.45, şi va fi transmis de Pro TV. În tur, Steaua s-a impus cu 3-0.
O liră sterlină din preţul biletelor vândute la Motherwell-Steaua va fi donată în România
Site-ul oficial al grupării Motherwell FC a anunţat, miercuri, că o liră sterlină din preţul fiecărui bilet vândut la meciul cu Steaua, programat joi, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, va fi donată fundaţiei caritabile "Copii în dificultate" din România.
Fundaţia respectivă, care se ocupă de copii abandonaţi, suferinzi în fază terminală sau purtători ai virusului HIV, este condusă de patronul grupării scoţiene, John Boyle.
Înaintea meciului tur de la Bucureşti, Boyle a vizitat unul dintre centrele fundaţiei "Copii în dificultate".