Fostul portar al echipei Universitatea Craiova, Adnan Guso, în prezent la formaţia Zeljeznicar Sarajevo, a declarat, vineri, că CFR Cluj este favorită absolută în faţa bosniacilor de la FK Sarajevo, în play-off-ul Ligii Europa.
"CFR se va impune în ambele manşe, este o echipă foarte bună. Cei de la FK Sarajevo formează o echipă fără mare experienţă. Chiar dacă în tribune vor fi 25.000 de spectatori, nu va fi o atmosferă apăsătoare, deoarece stadionual are pistă, iar fanii nu sunt foarte gălăgioşi. Ar fi o minune dacă s-ar califica Sarajevo. Şi aseară s-au calificat cu mare noroc, în detrimentul celor de la Helsingborgs IF", a precizat Guso.
Adnan Guso, care în România a mai evoluat la formaţiile Dinamo, FC Argeş şi Pandurii, s-a transferat în această vară la echipa Zeljeznicar Sarajevo.
Formaţia CFR Cluj va întâlni echipa bosniacã FK Sarajevo în play-off-ul Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon. CFR Cluj va disputa prima manşă cu FK Sarajevo, în data de 20 august, în deplasare, returul fiind programat la 27 august, în România.