|






























|
Ceahlaul are probleme de efectiv inaintea meciului cu Dinamo
Ceahlăul are aceleaşi probleme în lot, cărora li se adaugă semnul de întrebare legat de Cebotaru. Moldoveanul a revenit de la echipa naţională aseară. Sută la sută, împotriva lui Dinamo nu vor juca Doicaru şi Viţelaru.
Atacantul a fost mai aproape de revenire, dar antrenorii sînt decişi să-i mai dea un răgaz. Doicaru nu va face parte din lotul pentru jocul cu Dinamo şi ar putea începe sezonul din etapa a patra, în jocul de la Mediaş. "A stat două săptămîni şi este normal să avem răbdare cu el. Nu este încă la potenţialul maxim", a precizat antrenorul Ceahlăului, Mihai Ionescu.
Despre Viţelaru se ştie încă de acum o săptămînă că va lipsi aproximativ o lună. Fundaşul are un program special de pregătire, stabilit de medici, care l-au diagnosticat cu ruptură musculară. Eugen Cebotaru a ajuns în timp util la Piatra Neamţ, dar antrenorii aşteptau să-l vadă pentru a se decide dacă vor putea conta pe serviciile lui încă din primul minut "Ştim că a jucat 45 de mintute. A fost schimbat, dar nu din motive medicale", a mai precizat antrenorul Ceahlăului.
Cebotaru a fost titular în amicalul susţinut de Moldova cu Armenia, la Erevan, pe care mijlocaşul Ceahlăului şi coechipierii săi l-au cîştigat cu 4-1.
Apel către fani
Jucătorii Ceahlăului speră să aibă suporterii aproape la meciul cu Dinamo. Oficialii clubului au şi o recomandare pentru spectatori: să-şi cumpere bilete cît mai au timp, pentru a nu da de cinci ori mai mult la bişniţari, în ziua meciului, cum s-a întîmplat la confruntarea cu Steaua. "Aportul suporterilor contează", spune Daniel Prodan, care a fost impresionat de atmosfera de la jocul cu Steaua. "Cred că va fi la fel şi cu Dinamo", spune mijlocaşul, titular în primele două etape ale Ligii I. Apelul jucătorilor şi antrenorilor nu va rămîne fără răspuns, sînt convinşi organizatorii partidei, care estimează că tribunele vor fi din nou pline. Responsabilii clubului îi sfătuiesc încă o dată pe suporteri să-şi cumpere din timp bilete, pentru a nu fi înşelaţi de speculanţi.
"Biletele costă 5 lei la peluză şi 10 lei la tribună. Nu acesta va fi preţul şi în ziua meciului, cînd sigur nu vor mai fi tichete la case. De aceea, spectatorii ar trebuie să se grăbească, pentru a nu fi înşelaţi", a declarat ofiţerul de presă al Ceahlăului, Gelu Crăcană. Partida cu Dinamo se va disputa duminică, de la ora 21, dar spectatorii sînt rugaţi să vină mai devreme, pentru a se evita aglomeraţia la porţi.
Taguri:
Ceahlaul Piatra-Neamt
Liga 1
Dinamo Bucuresti
Mihai Ionescu
Danut Prodan
» Ceahlaul Piatra-Neamt - rezultate meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Ceahlăul Piatra-Neamț
Situație critică la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Președintele clubului, Angelo Alistar, a anunțat că gruparea nemțeană riscă să se desființeze la finalul lunii ianuarie, în lipsa unei...
Ceahlăul Piatra-Neamţ a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 33-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au...
Preşedintele CA al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că va discuta cu patronul Angelo Massone dacă va ataca decizia cu depunctarea (9 puncte) stabilită de comisia de...
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare...
Tehnicianul echipei Ceahlăul, Vanja Radinović, a declarat, după meciul cu Rapid, scor 0-1, că acest joc era ultima şansă pentru formaţia sa şi că săptămâna viitoare va avea o discuţie...
Rapid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 31-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia gruparea nemţeană a retrogradat în...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost...
Mijlocaşul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Sebastian Chitoşcă, a declarat, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu îşi permite...
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vanja Radinović, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a arătat calitate, dar a precizat că nu este...
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 28-a a Ligii 1, la debutul sârbului Vanja Radinović pe...
Tehnicianul sârb Vanja Radinović, în vârstă de 42 de ani, a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Ceahlăul Piatra-Neamţ, că speră să pornească cu...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrea De Paola
Italia
36 ani

Angelo Antonazzo
Italia
45 ani
Balázs Borbély
Slovacia
47 ani

Carlos Bonet
Paraguay
49 ani

Cesar Toledo
Paraguay
50 ani
Ciprian Marica
România
41 ani

Dean Bouzanis
Australia
36 ani

Dumitru Botez
România
53 ani
Filipe Teixeira
Portugalia
46 ani
Gabriel Velcovici
România
42 ani
George Șoltuz
România
49 ani
Ivan Martić
Croaţia
36 ani

Jack Collison
Țara Galilor
38 ani

Luis Fernández
Franța
67 ani

Luke Wilkshire
Australia
45 ani

Marcel Maltritz
Germania
48 ani
Marius Croitoru
România
46 ani

Michele Marcolini
Italia
51 ani

Nicolae Badea
România
78 ani

Omar Sívori
Argentina
91 ani

Paul Van Himst
Belgia
83 ani

Roberto Firmino
Brazilia
35 ani

Stefano Lucchini
Italia
46 ani

Tammy Abraham
Anglia
29 ani
|
|
|
|